L-am pierdut pe Flavius Domide, omul de 10, fotbalistul care a scris istorie pentru UTA și pentru echipa națională, poate cel mai bun fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul Bătrânei Doamne. L-am pierdut fizic, dar îl vom păstra mereu, ca pe un tezaur, și ne vom lăuda la nesfârșit cu isprăvile sale, cele care îl trimit în nemurire.

A trecut o săptămână și o zi de la momentul în care „Roșcovanul” a închis ochii pentru ultima dată și nu am reușit să scriu nimic despre asta. Eram plecat din țară, prins într-un program alături de un grup cu care mă aflam la Chateau Clisson din regiunea Loirei din Franța. În timp ce admiram frumusețile din jur, un mesaj pe whatsapp mi-a zguduit buna dispoziție.

„Ceau Luci, am o veste tristă, a murit tata!”, îmi scria Gigi, fiul lui Flavius Domide, sâmbătă, 11 octombrie, la ora 15:39… Trist moment, unul care mi-a „furat” efectiv toată buna dispoziție pe care o avusesem, una în care mi s-au derulat toate momentele atât de frumoase pe care le-am petrecut cu Flavius Domide atât ca și copil, cât și ca și elev al său la Gloria Arad, dar și mai apoi ca jurnalist.

Ultima întâlnire cu Gigi junior și cu fiul său, Flavius – poartă numele bunicului, a fost una plină de speranțe. Tocmai plecam de la meciul UTA – Csikszereda și în afara stadionului mă aflam alături de o veche colegă de liceu, Monica Rădulescu, și de tatăl ei, domnul Nicolaie Rațiu. Domnul Rațiu, trecut de 70 de ani, mănâncă UTA pe pâine și încă era sub febra meciului egal cu ciucanii, iar prin stânga noastră treceau Gigi și Flavius Domide. L-am privit pe domnul Rațiu și l-am întrebat: „Știți cine sunt cei doi?” Nu a știut, iar când i-am spus că sunt fiul și nepotul marelui Flavius Domide s-a luminat, iar în privirea lui, când le-am făcut prezentările, se simțea respectul, admirația, nostalgia și toate sentimentele adunate de un om pentru cel care i-a făcut tinerețea mai frumoasă. A fost o întâlnire cu speranțe pentru că Gigi ne-a spus că „tata e acasă, nu e chiar bine dar e tot așa cum e de ceva vreme”. Nimic nu mă făcea să mă gândesc că va pleca dintre noi peste doar câteva zile.

Ăsta era Flavius Domide, un om admirat de toată lumea, extrem de elegant, blând, frumos și un fost fotbalist fantastic. S-ar putea să fiu subiectiv tocmai pentru că am avut ocazia să fiu antrenat de el în 1994 la Gloria Arad, perioadă în care am avut privilegiul chiar să joc cu el sau contra lui în acele „Uruguay-Paraguay” în care, la cei 48 de ani pe care-i avea, ne arăta mereu câte ceva din măiestria lui și ne făcea să înțelegem de ce a fost atât de mare. Era ca un patinator artistic pe teren, de o eleganță incredibilă, cu o clarviziune de geniu și cu o precizie în pase care pe noi, ceilalți, ne dezarma. Tocmai de aceea, pentru mine, Flavius Domide a fost și va rămâne cel mai mare fotbalist care a îmbrăcat tricoul echipei UTA, peste Iosif Petschovski și peste Marcel Coraș, cei trei care cred ca sunt cel mai în măsură să acceadă într-un top 3 al tuturor timpurilor dintre cei care s-au îmbrăcat în roșu și alb cu stema UTA în piept.

Domide l-a considerat pe Petschovski ca fiind cel mai mare. Venit de la Mondialul din Statele Unite din 1994, cel în care Hagi a făcut minuni alături de naționala României. „nea Gigi” mi-a spus: „Hagi e extraordinar, dar Petschovski a fost uriaș, peste toți. Ce am văzut eu la Petschovski nu am văzut la niciun alt fotbalist român vreodată”. Și totuși, pentru mine tot Domide e cel mai mare…

De ce? Pentru că spre deosebire de Petschovski sau Coraș, Domide și-a petrecut întreaga carieră de mare performanță la UTA. Pentru că a fost liderul unei echipe care a fost de două ori campioana României într-un fotbal mai evoluat decât în cel pe care l-a prins „Csala”. Pentru că a fost în lotul României la Mondialul din Mexic, la Guadalajara în 70, chiar dacă nu a jucat niciun meci acolo. Domide a fost o piesă importantă în calificarea României la acel Mondial, campanie în care a și înscris un gol împotriva Elveției. Dar și pentru că UTA lui Domide a eliminat campioana Europei, Feyenoord, și a avut acea campanie din Cupa UEFA cu Setubal, Salzburg, Walbrycz, căreia i-a pus capăt Tottenham, meciuri în care „Roșcovanul” a strălucit. La finalul partidei de la Londra, Tottenham i-a propus să rămână în Anglia, el fiind cel care a marcat golul Bătrânei Doamne în jocul încheiat cu 1-1. Domide a refuzat… A rămas la UTA, a rămas la Arad și la ani distanță după acel moment spunea că dacă ar fi să mai aleagă odată unde ar vrea să joace, tot UTA ar alege. Superb…

Petschovski a plecat vreme de patru ani la CCA și chiar a jucat o finală de Cupa României contra echipei UTA, câștigată de arădeni. Coraș și-a petrecut cea mai mare parte a carierei de performanță la Sportul Studențesc și la Victoria, dar a fost totuși cel mai bun fotbalist român la un campionat european, cel din Franța 1984. Uriași fotbaliști… Domide a rămas aici.

Fiind plecat, n-am putut să-l conduc pe nea Gigi pe ultimul drum. Mă pune pe gânduri asta, pentru că am fost plecat din țară și atunci când au plecat dintre noi și alți oameni mari care mi-au marcat viața, Alexandru Chebeleu, primul meu șef la secția sport de la ziarul Adevărul, un prieten al lui Flavius Domide, dar și Ionuț Leac, un alt om extraordinar, precum și Helmut Duckadam.

N-am fost prezent la funeraliile lui, dar astăzi, în minutul 10 al meciului UTA – Oțelul, mă voi ridica și îl voi aplauda frenetic pe cel care mi-a fost un model nu neapărat ca fotbalist cât mai ales ca om. Un om de 10…

Odihnește-te în pace, Flavius Domide!