La doar 22 de ani, Alexandra G.P., tânără pictoriță originară din Brașov, dar crescută la Arad, se pregătește pentru prima expoziție personală. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 septembrie, la galeria After 5 Art Escape, spațiul unde lucrările ei vor dezvălui un univers deopotrivă interior și exterior, aflat între căutare, personalizare, vandalizare și refugiu.

Absolventă a Liceului de Arte din Arad și a Facultății de Arte și Design din Timișoara (licența în 2024, în prezent masterandă), Alexandra Gheorghe-Papadopol – sau, așa cum se semnează: Alexandra G.P. – și-a conturat treptat stilul participând la expoziții colective din țară și din străinătate, de la Timișoara și București până la Brazilia și Ungaria. În Brazilia a expus trei fotografii macro, dar fotografia a fost pentru ea doar un început, un teren de experiment pentru specializarea ei și anume pictura. Ascunsă undeva în subconștient ori în șablonul pânzelor sale a rămas însă memoria fotografică: „Majoritatea lucrărilor mele au o sursă fotografică, fotografii personale”, mărturisește artista. Am putea spune, așadar, despre stilul ei de pictură că este „pictură fotografică”.

Escapism și Focus–Defocus

Tema escapismului traversează constant lucrările ei. Pentru Alexandra G.P., peisajele nu sunt simple reproduceri ale realității, ci momente alterate de propria percepție. Un cadru banal devine un „suvenir”, o încercare de a fixa în memorie o trăire. „Cadrele nu au un nume anume, ci pur și simplu Cadru 1, Cadru 2, Cadru 3 etc. Le-am considerat ca niște momente de reținut, care mi-au rămas în minte. Ca niște suveniruri”.

Seria de picturi cu titlul „Focus–Defocus”, începută cu lucrarea ei de licență, ilustrează această pendulare între real și ideal, între dorința de a fi prezent și tentația de a evada: „E diferența asta între lumea materială și imaterială a noastră. Poate sunt la o cafenea, dar de fapt mă gândesc că aș vrea să fiu în atelier”. E un refugiu mental, o defocusare de la momentul prezent.

Alexandra G.P. – peisaj din seria Focus-Defocus

Frumusețea ascunsă în banal și lipsa de empatie

Un alt filon esențial al lucrărilor Alexandrei vine din reflecțiile lui John Ruskin, teoreticianul apropiat prerafaeliților, care a inspirat-o să vadă frumusețea în cele mai obișnuite și neînsemnate detalii: „Zicea John Ruskin într-o carte că un artist care pictează peisaje la cel mai înalt nivel, la modul cel mai profund, este cel care poate să picteze la fel un peisaj sublim, dar ca și cum ar picta un șanț sau o broască. Asta mi-a rămas în minte. Adică… dacă poți să vezi frumusețea în fiecare peisaj, oricât de mic sau neimportant, cred că în momentul acela poți să transmiți ceva prin lucrările tale”.

„Într-una din cărțile lui John Ruskin despre peisaj, vorbea de lipsa de empatie pe care o avem față de locul de lângă noi. De exemplu, un artist care locuiește într-un sat sau un oraș mic, nu o să picteze neapărat ceva din locul acela, ci va tinde, ca și mine, să găsească un peisaj mai atipic”. Asta i-a dat o idee artistei, s-a gândit „cât de superficiali suntem noi, de fapt, căutând tot timpul ceva mai special, când, de fapt, cuiva care vine dintr-un alt mediu aici, o să i se pară ceva extraordinar, doar pentru că nu este obișnuit cu peisajul respectiv”.

De aceea, lucrările din expoziția „Personal vandalism” – care va fi vernisată peste câteva zile – nu se limitează la locuri spectaculoase sau inaccesibile, ci atrag atenția asupra unor cadre cotidiene, interiorizate, trecute prin filtrul percepției artistei. „Nu pot să zic că peisajul e nemaivăzut, însă cred că asta denotă lipsa noastră de empatie față de locul în care trăim, față de peisajul de lângă noi”.

Alexandra G.P. – Untitled (2024)

„Personal Vandalism” vs. dorința de personalizare

Dacă în „Focus–Defocus” accentul cade pe sublimul ascuns în peisaje aparent banale, seria „Personal Vandalism” vine să fractureze această simplitate. Inspirată de experiența unui workshop despre street art la Linz (Austria), Alexandra a început să exploreze intervenția umană asupra unui spațiu natural deja perfect, prin graffiti, semnături și alte urme lăsate de oameni.

„Vandalismul vine de la partea asta de intervenție peste natură, peste peisajul care deja e perfect și, practic, l-ai vandalizat degeaba. Dar în același timp e și dorința de personalizare a lucrurilor. Punem stickere pe laptop, desenăm pe caiet, doar ca să simțim că e al nostru”, spune artista.

Alexandra G.P. – „Societal Residue” (130 / 100 cm)

Într-una dintre lucrările ei preferate, cu titlul „Societal Residue” (reziduu societal), un peisaj alb-negru, aproape solemn, este marcat de litere, numere și alte urme ale vandalizării, dar în același timp, acea pictură „arată de fapt dorința asta constantă de a personaliza lucruri și spații și denotă cât de mult îmi doresc să am un loc al meu, unde trăiesc și activez, cât de mult îmi doresc să fiu acasă în acel loc. E o căutare constantă de acasă, nevoie de apartenență. Mai ales în generația mea simt această dorință, această căutare a unui loc unde ar vrea să se stabilească. Toată lumea merge dintr-o parte-n alta, se mută și caută și nu se poate decide unde o să stea. Este greu, în momentul respectiv, să zici că te-ai stabilit și ai toate resursele necesare”.

Prima expoziție, acasă

Deși studiază la Timișoara și a expus până acum mai degrabă în alte orașe, în expoziții colective, Alexandra debutează cu o expoziție dedicată doar lucrărilor ei la Arad. Nu pentru că așa a vrut, în mod deosebit…

De fapt, este o întâmplare fericită, e de părere artista: „Așa s-a nimerit și mă bucur că se întâmplă aici. Eu văd un potențial foarte mare în Arad și cred că se poate face și aici ceea ce se face în orașele mari”.

Pentru moment, planul ei este să rămână la Arad după terminarea studiilor, dar este deschisă spre oportunități care ar putea apărea în altă parte.

În orice caz, prima ei expoziție personală va marca tocmai încercarea ei de a ancora „căutarea constantă de acasă” într-un spațiu familiar, dar transformat, totodată, prin privirea și prin gestul ei artistic.