Kirchweih-ul din Aradul Nou: tradiții păstrate după trei secole
Astăzi, în Aradul Nou, comunitatea germană a sărbătorit Kirchweih-ul, hramul Bisericii Catolice, prilej prin care anul acesta se marchează nu doar continuitatea unei tradiții vechi, ci și aniversarea a 300 de ani de învățământ german la Arad și 302 ani de la colonizarea primilor etnici germani.
Primii coloniști germani au ajuns în Aradul Nou în anul 1723. De atunci, comunitatea a traversat vremuri dificile, însă prin hărnicie și determinare și-a clădit prosperitatea și a dat naștere unei vieți comunitare puternice, la care visau primii veniți.
Din păcate, în perioada comunismului au plecat mulți dintre aceștia în Germania, iar după Revoluție fenomenul a continuat și continuă până în prezent.
Conform datelor de la Recensământul din 2011, în municipiul Arad trăiau aproximativ 1.259 de persoane de etnie germană. La Recensământul din 2021 însă, cifrele au fost raportate doar la nivel județean, fiind notați în jur de 2.000 de etnici germani. Chiar dacă numărul lor a scăzut treptat, cei care au rămas continuă să-și păstreze și celebreze identitatea prin tradiții precum Kirchweih-ul.
Kirchweih – sărbătoarea hramului
Actuala biserică romano-catolică din Aradul Nou, cu hramul Sfintei Fecioare Maria, a fost inaugurată la 12 ianuarie 1823. Hramul este sărbătorit anual în preajma zilei de 8 septembrie, iar Kirchweih-ul a devenit în timp o manifestare emblematică pentru comunitatea germană locală.
Anul acesta, festivitățile au avut loc sâmbătă, 6 septembrie, și au început cu o slujbă religioasă de la ora 10:00, urmată, la ora 12:00, de tradiționala paradă a portului popular. 30 de perechi au defilat pe Calea Timișorii și pe străzile din jur, aducând în prezent o parte din farmecul de odinioară al acestor sărbători.
Un an cu dublă semnificație
Pe lângă Kirchweih, 2025 a adus un alt moment simbolic pentru comunitatea germană din Arad. În 11 aprilie, în cadrul sărbătorii Frühlingsfest – Sărbătoarea Primăverii, la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” a fost dezvelită o placă omagială care marchează trei secole de învățământ în limba germană la Arad.
Citește și:
S-a dezvelit o placă omagială cu ocazia împlinirii a 300 de ani de învățământ german la Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)