Hai că se poate: o lucrare de asfaltare într-o noapte, în centrul Aradului!
Anunțată din timp, începută, ce-i drept, cu câteva ore înainte de momentul declarat – probabil de teamă că nu o să iasă nici de data aceasta –, lucrarea de asfaltare a unei intersecții centrale din oraș a fost finalizată într-o singură noapte. La timp. Un semn că se poate și așa. Hai că se poate!
Intervenția a fost privită de cititorii Special Arad drept o minune, un lucru atât de rar în orașul de pe Mureș încât merită consemnat și lăudat, ne-au spus aceștia, chiar dacă e vorba de doar câțiva metri de decapat și asfaltat. Și am decis că așa vom și face: vom dedica intervenției de o noapte a Primăriei Arad un material întreg.
De ce? Pentru că sunt rare momentele în care Primăria Arad informează din timp cetățenii despre lucrările pe care are de gând să le facă, pe banii acestora; pentru că, de obicei, lucrările se întind cu mult peste termenul anunțat ca final (dacă e anunțată vreo dată); pentru că mai niciodată nu se încearcă diminuarea disconfortului creat locuitorilor orașului, mergându-se probabil pe ideea că „pentru ei se face, așa că nu au de ce să se plângă” dacă, pe perioada execuției, apar tot felul de neplăceri.
O lucrare de asfaltare în centru, gata într-o noapte
De data aceasta, însă, a fost altfel: Primăria Arad a trimis încă de vineri o informare de presă cu restricțiile de pe Bulevardul Revoluției.
În informare se arăta că luni, 1 septembrie, după-amiaza, circulația va fi închisă într-o intersecție extrem de circulată din centrul Aradului, pentru reasfaltarea acesteia:
„Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil închiderea circulației rutiere pe B-dul Revoluției, tronson cuprins între intersecția str. Crișan și intersecția str. N. Grigorescu, începând cu data de 01.09.2025, ora 18:00, până în data de 02.09.2025, ora 06:00. Restricția de circulație este necesară în vederea execuției «Lucrărilor de întreținere și reparații drumuri în Municipiul Arad Lot 3». Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere”, se arăta în informarea venită de la Primăria Arad.
Hai că se poate și în Arad
Luni, cu câteva ore înainte de ora 18:00, intersecția era deja blocată, iar utilajele își făcuseră apariția – probabil singura bilă neagră în acest demers al executivului, de început de septembrie. Seara, zona era deja ticsită de utilaje și muncitori, care acționau parcă la foc automat. Cum era vacanță și era seară, circulația în oraș nu a fost dată defel peste cap de închiderea intersecției, după cum se poate vedea și în imaginea alăturată.

Marți dimineață, zona era deja asfaltată, iar intersecția deschisă circulației, așa cum se poate vedea în fotografia de mai jos. Singurele elemente care lipseau pentru ca lucrarea să fie considerată finalizată erau marcajele rutiere, despre care, ce-i drept, Primăria Arad nu amintise nimic în informarea de vineri.

Forfota de seară din centrul orașului și asfaltul turnat noaptea au arătat că e posibil ca măcar lucrările de mici dimensiuni să fie finalizate la Arad la timp și să fie utilizabile.
Lucrările de peste drum de intersecție, însă – cele de modernizare a trotuarului de pe Bulevardul Revoluției – arată cealaltă față a orașului, cea cu care ne-am obișnuit prea mult: fața unui oraș neputincios, care nu e în stare nici în doi ani să înlocuiască doi kilometri de trotuar în centrul orașului. Faţa unui oraş unde respectul pentru cetățeni e călcat în picioare zi de zi.
Cealaltă față a Aradului: faţa neputinței
Lucrările de refacere a trotuarului, de înlocuire a dalelor cu granit au ajuns, cu chiu cu vai, în dreptul magazinului Vodafone, deși șantierul a început pe această parte de bulevard încă din primăvară!
Trotuarul cuprins între trei intersecții e în lucru în continuare, pietonii fiind nevoiți să circule fie printre muncitori și grămezi de granit, fie pe un culoar creat parcă pentru utilajele folosite la modernizare, fie direct pe carosabil – cel puțin jumătate dintre trecători umblând cu spatele la mașini.
Iar imaginea aceasta nu e de azi, de ieri, nici de acum o lună-două, ci e imaginea cu care ne-am obișnuit de când a început lucrarea de refacere a trotuarelor de pe Bulevardul Revoluției. De doi ani!
Investiția de aici e doar una dintre lucrările care avansează în ritm de melc la Arad (în pofida faptului că nu vorbim de investiții mari sau complicate), fără ca acest fapt să streseze vreun reprezentant al administrației locale și fără urmă de grijă față de cum șantierele îi vor afecta pe arădenii din zonă sau pe cei aflați în trecere.
Lista lungă în centru
Asfaltarea intersecției de pe Bulevardul Revoluției ar putea fi regula, nu excepția, dar pentru astfel de reguli e nevoie de mult mai multă muncă și de mult mai mult respect din partea administrației.
Până atunci, de cel puțin șase ani, o groapă de pe Ștefan Cicio Pop pare imposibil de astupat, acoperirea unor lucrări mici pe Mețianu durează cel puțin două luni, trotuarul de pe Corneliu Coposu are hopuri de ani de zile, iar lista poate continua aproape la nesfârșit, doar în centrul Aradului.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)