joi, 23 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Kevin Luckassen, aproape de Oțelul Galați! Paul Iacob a semnat deja cu echipa lui Gyuszi Balint

    de Lucian Dănilă | 22 august 2025, 10:08 AM | Sport

    0

    Kevin Luckassen-Brobbey (32 de ani), fostul atacant al echipei UTA, ar putea continua în Superliga și în sezonul următor, fiind în discuții avansate cu Oțelul Galați, echipă antrenată de Gyuszi Balint, antrenorul care a dus Bătrțna Doamnă în prima ligă în urmă cu cinci ani.

    Atacantul olandez reprezintă o variantă pentru ofensiva gălățenilor, care caută de mai mult timp o alternativă în atac pentru portughezul Paulinho, recent transferat de la Viborg FF. Rămas liber de contract după despărțirea de Gloria Buzău, Luckassen și-ar dori să rămână în România, deși a primit oferte și din ligile inferioare din Turcia.

    Sezonul trecut, Luckassen a avut evoluții notabile la Gloria Buzău, marcând 5 goluri în 11 partide. De-a lungul carierei, el a trecut pe la cluburi precum AZ Alkmaar, Ross County, Slovan Liberec, SKN St. Polten, Northampton Town, Almere City, Politehnica Iași, Viitorul Constanța, Kayserispor, Sepsi, Rapid, UTA Arad, Al-Batin și Gloria Buzău, adunând în total 118 prezențe în Superliga. Conform Transfermarkt, cota sa de piață este de 350.000 de euro.

    iacob

    Paul Iacob, oficial la Oțelul

    Pe lângă discuțiile cu Luckassen, Oțelul Galați a anunțat oficial transferul fundașului central Paul Iacob, în vârstă de 27 de ani, liber de contract după despărțirea de Rapid. Acesta a semnat pe un sezon și și-a exprimat dorința de a aduce experiență și stabilitate în defensiva echipei gălățene.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.