Se discută mult și degeaba, despre nimic, un fel de dezbatere eșuată. În lipsă de „subiecte bombă” televiziunile de știri dezbat ba „scenariile politice din toamnă”, ba „absența președintelui Nicușor Dan din viața publică”. Probabil, deranjul mare este produs de absența președintelui de pe „radarul” presei.

Adevărul este că în această perioadă trebuie să ne răcorim cu ideea că nu avem președinte – o chestiune cu care, de altfel, ne-a obișnuit și predecesorul, cel puțin un mandat. Și uite că noi nu am murit după mandatul eșuat lamentabil al lui Iohannis, dar nici lui nu i-a mers prea rău. Dimpotrivă. Micul necaz cu aproape milionul de euro pe care trebuie să-l dea statului pentru chirii este un mizilic pentru el.

Sigur, dacă i s-ar fi imputat călătoriile de lux, terenurile de golf construite și toate manevrele politice prin care a edificat „România eșuată”, ar fi fost altceva. Așa însă, aproape milionul ăsta de euro, rămâne un mizilic.

De fapt, după tot ce se întâmplă acum în societatea noastră, adevărata știre este că România a eșuat în tentativa de a supraviețui dezastrului făcut de clica Iohannis, Ciolacu, Ciucă și toți cei din camarila lor.

Ce fel de țară-i asta în care privilegiile se negociază de parcă ar fi fasolea din piață? Ce fel coaliție de guvernare-i asta în care unele partide trag cea, iar celălalt, hăis? Ce fel de țară-i asta în care un magistrat spune că o pensie de 11.000 de lei este mică? – și este vorba despre nivelul pensiei pe care ar urma s-o primească magistrații după modificările propune de guvernul Bolojan, pentru că acum sunt de mult mai mari.

Ei bine, a spus-o Elena Costache, de meserie judecător și în prezent șefa Consiliului Superior al Magistraturii  – instituție responsabilă de tot ce mișcă în justiția din România. O fi vrut să spună că mărimea nu contează, dar a eșuat rău de tot cu mai toate argumentele.

Elena Costache, șefa CSM

Sursa: presshub.ro

Doamna magistrat și șefa CSM a fost catalogată în fel și chip. N-a fost frumos. La urma urmelor, raportarea la mărimi a fost mereu diferită, în funcție de o serie de factori, de la viziune, la interes.

• CSM, reacție dură la reformele Guvernului Bolojan: magistrații convocați în adunări generale

Adevărata problemă ar fi alta. Doamna este judecător și, după ce nu va mai fi șefa CSM, în mod normal se va întoarce în magistratură, dacă nu se va pensiona până atunci. Or, când împarți dreptatea, nu se poate să fii atât de subiectiv cum a fost doamna Costache când a vorbit despre pensia de 11.000 de lei. De altfel, lipsa de măsură și echilibru ar fi marea problemă a tuturor magistraților care au vorbit despre tăierile de pensii speciale ale magistraților.

Atunci când argumentezi necesitatea pensionării juvenile și a pensiilor incredibil de mari pentru o țară ca România prin faptul că „suntem una dintre cele trei puteri ale statului”, argumentele ți-au eșuat: autoritățile publice locale sunt parte a uneia dintre cele trei puteri ale statului (cea Executivă). Prin urmare, din această perspectivă, un judecător ar putea fi pus pe picior de egalitate cu orice primar de comună, ceea ce chiar nu ar fi corect.

Sau, dacă ar fi să ne raportăm la mărimi, am putea spune că acest argument a fost o mare gafă a doamnei președintă CSM, aproape la fel de mare ca și cea referitoare la unicitatea magistraților. Păi, cam toți suntem unici, de vreme ce, din câte se știe până acum, nu există doi oameni identici.

Cu siguranță, doamna a vrut să spună ceva, dar nu i-a ieșit, așa cum nu le-a ieșit nici celorlalți apărători ai privilegiilor magistraților. Argumentele au fost foarte slabe, în considerarea persoanelor de la care au venit.

Mai departe însă, sistemul nostru și-a intrat în rol. Un sistem care nu permite repararea unor greșeli – cum a fost cea a pensiilor speciale ale magistraților și a pensionării – pentru că mereu apare câte un cerber al privilegiilor care mușcă din orice tentativă de reparație socială. Cel mai cunoscut cerber este, bineînțeles, Curtea Constituțională (CCR). Care, desigur, nu putea admite niciodată că o lege care i-ar priva și pe judecătorii constituționali de privilegii ar fi în acord cu Constituția.

Prin urmare, a fost nevoie de un troc penibil (judecătorii constituționali fiind exceptați de la tăierile operate la magistrați) pentru a contracara atacul la încercarea guvernului de eliminare a unor privilegii.

În aceste condiții, previzibila contestație a magistraților va fi una eșuată din start. Bun prilej de reflecție la CCR ca instituție eminamente politică, fără nicio legătură cu dreptatea.

Cu această ocazie probabil vor simți și magistrații ce înseamnă cu adevărat democrația eșuată sau chiar dreptatea eșuată. Până acum, poate n-au știut sau nu i-a interesat că există oameni în țara asta care primesc de la statul român peste 35.000 de lei lunar (evident, în afara salariului sau indemnizației, cum i se spune oficial), pentru a căror cheltuire nu trebuie să dea socoteală și nici nu trebuie să producă dovadă a cheltuirii. Nici măcar un bilet de tramvai sau un bon de mână.

Iar acum, când România face trocuri pentru a tăia din privilegiile magistraților – care, e drept, au sărit calul și cu vârsta de pensionare, și cu pensiile mai mari decât salariile nete – ei, parlamentarii, nu sunt pomeniți nici măcar la slujbele de duminică din biserici, darămite la tăierea privilegiilor.

La fel, nici polițiștii nu sunt pomeniți, deși se află în aceeași situație cu magistrații – deși nu sunt nici unici, și nici putere în stat.

Și uite așa ajungem la premierul Bolojan. Este de apreciat onestitatea cu care spune poporului că urmează o perioadă foarte grea în care va trebui să strângă cureaua. Omite să ne spună că va trebui s-o strângem în jurul gâtului. Or, omisiunea este o formă de minciună.

La fel procedează și cu politicienii. Îi scoate de tot din ecuația tăierilor. Nici măcar o aluzie la sumele forfetare nesimțit de mari ale parlamentarilor, ale căror privilegii sunt mai mari decât ale magistraților.

E plină țara asta eșuată de privilegiați unici și membri ai puterilor statului.

Mai mult, că tot am vorbit despre primari, ca membri ai unei puteri în stat, s-ar cuveni să amintim că și ei au salarii aproape de nesimțire. Primarul municipiului Arad are un salariu lunar de aproape 18.000 de lei, cam cât este salariul mediu al magistraților de la Tribunale, conform celor spuse de șefa CSM. Or, premierul Bolojan omite să spună public asta. Probabil din solidaritate de breaslă.

Or, astfel de solidarități, astfel de omisiuni ale unor oameni care sunt corecți când spun cetățenilor că le va fi greu, dar uituci în alte situații, astfel de combinații și jocuri de culise menite să conserve privilegiile unor categorii de aleși duc la ideea că sistemul este cel pe care a eșuat țara.

Acesta este doar unul dintre motivele care vor duce la eșecul încercărilor lui Bolojan și ale celor câțiva miniștri entuziaști. Victoria însă va fi a sistemului.

Acum nu avem nicio soluție pentru a ieși din această situație. Acum sistemul ne copleșește și ne subjugă. Când ne va ajunge cuțitul la os, atunci da, vom avea soluția.