Holbându-mă la ornamentele impresionante – prin opulență și totodată rafinament – din Sala de Aur a prestigioasei Musikverein din Viena, un singur gând, o singură năzuință mi-am formulat în minte, ca un soi de comunicare telepatică de ultim moment cu Orchestra Filarmonicii Arad, care urma să urce pe această scenă iconică la primul concert din cele două de la sfârșitul săptămânii trecute: faceți-mă să plâng! Nu neapărat literalmente, dar am vrut cu ardoare să fiu transmutat pe un plan metafizic al sentimentelor, am vrut să simt același freamăt lăuntric, aceleași stări înălțătoare și inevitabile emoții la cote amețitoare ce i-a cuprins, cu siguranță, pe artiștii arădeni, voiam să mă înfășoare și să mă doboare acea senzație răvășitoare pe care doar muzica simfonică de calitate poate să o ofere.

Șansele erau mari, desigur, având în vedere acustica pe care e greu s-o cuprinzi în cuvinte (excepțională sau perfectă ar fi adjective prea banale) a Sălii de Aur, dar și cu Mozart în prima parte a programului, Concertul pentru pian în fa major, KV 413 și în la major, KV 488 (mișcarea I – Allegro). Cum îmi spunea în pauză Koschka Hetzer-Molden (jurnalistă ORF și regizoare de filme, inclusiv câteva produse în România)… „Mozart e Mozart”.

Pe mine m-a impresionat și tânărul Carey Tan (12 ani; foto jos) cu compoziția sa surprinzător de complexă și deosebit de puternică, pe care a interpretat-o în premieră mondială, de altfel, chiar la Arad, la concertul-avanpremieră „Rising Stars”, iar după aceea a urmat artileria grea a Romantismului, Grieg (Concertul pentru pian în la minor, op. 16) și Rahmaninov (Concertul nr. 2 pentru pian, op. 18), care te răscolesc instantaneu, fără drept de veto.

Au reușit artiștii noștri arădeni, Orchestra Filarmonicii Arad, să-mi stoarcă asemenea lacrimi de aur, așa cum mi-am dorit? – s-ar putea să vă întrebați, dacă tot am servit pe tavă, din prima, acest mic secret al meu.

Să încep cu începutul, totuși.

Cu descrierea capitalei Austriei nu am să mă lungesc, menționez doar că sloganul mai puțin original și oficial, „Mica Vienă”, este realmente o glumă, deoarece arhitectură preponderent eclectică și pe alocuri Secession, precum cea din Arad, se găsește în multe alte orașe de pe bătrânul continent și nu numai, fără să ne amintească în mod deosebit de Viena. Aș puncta însă o observație, respectiv o altă diferență substanțială față de orașul nostru, și anume faptul că, așa cum a descris Stefan Zweig spiritul orașului său natal din urmă cu mai bine de un secol, vienezii sunt, în mare parte, inclusiv astăzi, oameni pe deplin relaxați, cu o aversiune naturală și intrinsecă față de orice grabă inutilă (până și în metrouri), de un calm de invidiat și o seninătate radiantă în priviri. Drept e că mulți dintre aceștia pot fi suspectați fără greș a fi, de fapt, turiști aflați în vacanță, și că pe pistele de biciclete bine delimitate este o cu totul și cu totul altă poveste…

Afișul celor două concerte ale Filarmonicii Arad pe o stradă din Viena

Pasiunea nestăvilită pentru tot ce înseamnă cultură și acea aură de eleganță ex-imperială au rămas intacte chiar și după atâtea decenii marcate de istorie în plină și radicală schimbare, dar în același timp, s-a mai diminuat simțitor – ceea ce socotesc un aspect pozitiv – din specificul snobism de altădată, ridicat la rang de artă.

Nu este întâmplător că Viena a fost și a rămas considerată centrul Europei, datorită confluenței armonioase a culturilor europene și extraeuropene, și datorită combinației entuziasmante a aristocrației de înaltă clasă cu boemia firească, neartificială. Orașul muzicii – a mai fost și este supranumită marea Viena, iar Musikverein a fost și este, fără doar și poate, o reală „Mecca” a muzicii clasice.

Musikverein

Nu știu cum să evidențiez mai adecvat ce prestigiu, ce onoare incomensurabilă a însemnat, așadar, pentru Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad, să urce pe această scenă legendară, în luxurianta der Große Musikvereinssaal – în traducere: Sală Mare a Asociației Muzicale, dar cunoscută tuturor drept Sală de Aur.

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj-Napoca și Orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș au mai concertat recent la Musikverein, diferența notabilă este, însă, faptul că aceste orchestre au închiriat Sala de Aur pentru concert, în timp ce Orchestra Filarmonicii Arad a fost invitată de organizatorii evenimentului pentru această prestație care, cu siguranță, intră direct în filele de istorie ale instituției.

Mulțumită străduințelor soților Rodica și Constantin Tălmaciu de la Asociația Musikforum Europa (dumneaei fiind fostă directoare a Filarmonicii din Arad și dumnealui, fost prim-flautist al Orchestrei Simfonice arădene, cu o impresionantă carieră muzicală în Europa), agențiilor META Management GmbH din Viena, iMusic Union din Shenzhen (China) și Vienna International Youth Arts Foundation (VIYAF), am avut ocazia extraordinară să fiu inclus pe lista invitaților la cele două concerte la Musikverein ale Filarmonicii Arad și ai celor nouă copii-minune ai muzicii culte.

Fotografie din timpul repetițiilor

Am avut acces în Sala de Aur și înainte de concertul de sâmbătă (9 august), încercând cu tot dinadinsul să mă las distras doar parțial de splendoarea exuberantă și strălucirea debordantă din interior și să mă concentrez, atât cât era cu putință, pe repetiția generală a Orchestrei Filarmonicii cu reputatul dirijor berlinez Martin Braun și cu câțiva dintre tinerii pianiști. Pentru că scopul și durata vizitei mele a fost cu exactitate acest veritabil eveniment. Nu repetiția, firește, ci concertele de după… dar până și repetițiile au oferit niște mostre suficient de convingătoare ca să știu că va fi un concert memorabil și să plâng în sinea mea de entuziasm și fericire că pot să mă aflu acolo în persoană.

Fotografie din timpul repetițiilor

Dincolo de oficialitățile arădene, precum primarul Călin Bibarț (care chiar a stat la concertele per se și nu doar la poze care să-i ateste prezența), au fost prezente în sală personalități precum Ioan Aurel Pop – Președintele Academiei Române, Prof. Roland Baumgartner (pianist, violonist, compozitor și producător), E.S. Martin Eichtinger – fost Ambasador al Austriei în România (2007- 2010) și Directorul Academiei Diplomatice din Viena, Melania Blendea – reprezentanta Ambasadei României la Viena, Mag. Dr. Joachim Fritz – Secretar general al Institutului Regiunilor din Europa (cu sediul la Salzburg), Dr. Liliana Niesielska (muzician), Prof. Elzbieta Wiedner Zajac – Președintele Fundației Vienna International Youth Arts Foundation, Mag. Marcus Ratka (muzician și compozitor) și Rectorul JAM Music University, Andreea Dincă – directorul Institutului Cultural Român din Viena, și nu în ultimul rând, Ruan Peng, managerul Meta Management GmbH din Viena, fără de care – după cum spunea doamna Tălmaciu – această oportunitate de-a dreptul fantastică pentru Filarmonica Arad nu ar fi fost posibilă.

Este important de menționat că de aici, cu aceste concerte simfonice, a început toată „aventura” incredibilă a orașului nostru în capitala Austriei din acest an.

Nu municipalitatea a avut inițiativa, ci doamna și domnul Tălmaciu, cu dedicație specială pentru Filarmonica noastră, iar pe urmă, prinzând din zbor oportunitatea și, desigur, având disponibilitatea de a sprijini acest eveniment, s-a creat un eveniment conex și, ulterior, cuprinzător, cu titlul „Zilele Culturii Arădene la Viena”, care a mai însemnat, pe lângă cele două concerte la Musikverein, și o expoziție la sediul Institutului Cultural Român din Viena, despre care puteți afla mai multe AICI.

După ore întregi de plimbări mai epuizante decât cele calculate de Google Maps pe străzile Vienei, au urmat, așadar, concertele mult așteptate.

Unii consideră că cea de-a doua seară, de duminică, a fost crème de la crème ale celor două concerte. Eu rămân, în schimb, la impresia că prima reprezentație a fost mult mai intensă, în special cu Grieg și Rahmaninov în program, cu reverențe obligatorii, în stil austriac, pentru Mozart și plecăciuni chinezești pline de respect pentru prodigiosul Carey Tan, școlit la Oxford și la London College of Music, nu întâmplător, așadar, un vorbitor ireproșabil de engleză.

Nu în ultimul rând, au impresionat categoric auditoriul prin finețe tehnică și maturitate artistică, în interpretarea simfoniilor de Mozart, și tinerele Olivia Zhao (12 ani; născută la New York și crescută la Toronto, Abu Dhabi și Hong Kong, cu un CV care include concertul de debut la Central Conservatory din Beijing și premii la Golden Classical Music Awards în Carnegie Hall din New York, în Hong Kong, Paris, Salzburg și Shenzhen) și Fu Yuner (16 ani; născută în Nantong, China, cu premii la Shanghai Open Piano Competition și Melbourne International Youth Piano Competition), dar și Gong Xinyi (15 ani; născută în provincia chineză Liaoning și școlită în artele muzicii la China Conservatory of Music, cu concerte în Dalian, Xiamen, Denver și Beijing) și Wang Mengqi (19 ani; școlită la China Conservatory și cu premii la Kawai Asia Pearl River Competition), adevărate maestre tinere ale claviaturii, care au interpretat simfoniile lui Grieg și, respectiv, Rachmaninov cu o sensibilitate remarcabilă, dar și o profunzime intensă, greu de egalat.

Primul concert, din nefericire, nu a fost chiar seara, în prime time, ci la ora 15:30 (după care a mai urmat un concert de-al casei, cu Wiener Mozart Orchester), astfel că publicul nu întocmai numeros nu a fost o mare surpriză. Chiar și așa, însă, sala a fost ocupată în proporție de aproape jumătate din capacitatea totală (de 1744 locuri), iar arădenii noști au fost, realmente, pe val, sub conducerea exemplară a lui Martin Braun. Atât de impecabil, atât de desăvârșit în fiecare detaliu sonor nu a sunat demult orchestra arădeană și, mai mult ca sigur, nici nu va suna prea curând. Decât, eventual, la o nouă „ieșire” la Viena, la Musikverein.

Finalul primului concert

A doua seară (duminică, 10 august) – de data aceasta chiar seara, la ora 19:30, a fost însă o prezență mult mai mare în sală, destul de mult peste jumătate. Din păcate, acest public numeros a însemnat automat și multiple exerciții din tot spectrul posibil al gălăgiilor iritante, de la tuse incontrolabile la sonerii scăpate de sub control, tropăieli, uși trântite, telefoane scăpate pe podea… un univers sonor odios și de neimaginat într-o sală de concerte cu o asemenea prestanță.

Cu toate acestea, din fericire, Orchestra Filarmonicii nu s-a lăsat perturbată și – ca o dovadă de profesionalism – s-a ridicat și în aceste condiții jenante la înălțimea așteptărilor, iar aici merită aplauze suplimentare, din nou, maestrul Martin Braun. Bagheta sa a fost un sceptru magic, vibrând cu o putere aproape supranaturală, care a modelat fiecare sunet, fiecare nuanță, extrăgând din orchestră o constelație muzicală plină de strălucire și gravitate.

Nu mai puțin impresionanți au fost pianiștii care au acompaniat orchestra în interpretarea simfoniilor de Mozart (Concertul în la major, KV 414), Beethoven (Concertul nr. 3 în do minor, op. 37), Chopin (Concertul nr. 1 în mi minor, op. 11) și tumultuosul Ceaikovski, cu al său Concert nr. 1 în si bemol minor, op. 23.

Și anume: Menhe Liu (cel mai tânăr și mic de statură, de doar 11 ani, dar câștigător deja al Marelui Premiu la Shanghai Piano Open și Xinghai Cup și de o dexteritate pianistică rezonantă), Kevin Tan (14 ani, fratele mai mare al lui Carey Tan, școlit la Purcell School for Young Musicians în Marea Britanie, mentorat de pianistul român Florian Mitrea și cu multiple premii, cum ar fi la London International Chopin Competition, Elite Musician International Competition și Universal Star Music Competition), Xinyi Miao (15 ani, născută în Chongqing, China, școlită la China Conservatory și premiată la Steinway national Youth Piano Competition) – care a redat vivida simfonie a lui Chopin cu o atingere delicată, aproape poetică, și Zhuoyan Zhang (16 ani, în mod evident crescut într-o familie de muzicieni, școlit la China Conservatory, cu premii internaționale de la Bangkok, Hong Kong și Beijing la Oxford), care a electrizat, de-a dreptul, claviatura cu un simț ascuțit al gamei simfonice și cu o consistență învolburată.

Da, în caz că ați avut răbdare și ați ajuns până aici: în repetate rânduri m-am trezit cu ochii cristalizați, străpuns de fiorul incandescent al muzicii de calibru înalt, uimit de tehnicalitatea efervescentă cu care Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad, dirijorul Martin Braun și talentații pianiști Olivia Zhao, Fu Yuner, Carey Tan, Xinyi Gong, Mengqi Wang, Menhe Liu, Kevin Tan, Xinyi Miao și Zhuoyan Zhang au reușit să mă cadorisească.

Un singur cuvânt mi-a mai rămas de rostit, de data aceasta nu în gând, nu transmis telepatic, ci cu voce tare și cu ropote de aplauze în picioare, așa cum a fost și la aceste concerte în Musikverein: Ausgezeichnet!

Citește și:

Corespondență din Viena: Zilele Culturii Arădene au început la ICR! Filarmonica Arad, pregătită pentru concertele din prestigioasa Sală de Aur a Musikverein | Foto • Video

„Arad – Vienna Rising Star”: Tineri virtuozi, aplauze în picioare și o demonstrație de forță artistică