luni, 22 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Arădenii se fac stăpâni pe bicicletele de închiriat, în timp ce Primăria alocă tranșa de 500.000 lei pentru serviciul de operare

    de Raluca Medeleanu | 28 iulie 2025, 11:36 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Închirierea bicicletelor se dovedește greu de monitorizat la Arad, unele persoane făcându-se complet stăpâne pe ele, iar asta chiar dacă Primăria achită un abonament costisitor unei firme brașovene pentru operarea și mentenanța serviciului de bike-sharing.

    Chiar dacă achiziționarea bicicletelor a fost prin fonduri europene, serviciul de operare se achită periodic din bugetul local.

    Se majorează cu suma de 500 mii lei serviciile de mentenanță, operare, întreținere a sistemului de închiriere biciclete în municipiul Arad”, se arată în rectificarea bugetară pe care o aprobă consilierii în ședința de marți, 29 iulie. Este vorba de acoperirea unei tranșe din suma totală la care se ridică contractul cadru pe care Primăria l-a încheiat cu o firmă din Brașov, Smart Urban Mobility SRL, contract prin care va plăti, pe o perioadă de 4 ani, în total, 8 milioane lei. 

    Și-au legat bicicletele de rastelul din fața blocului, mai multe zile

    Cum Primăria a oferit gratuitate pentru utilizarea bicicletelor, pentru o perioadă de 10 zile de la inaugurarea serviciului, se pare că mai mulți arădeni au considerat gratuitatea pe termen nelimitat.

    Deși din 11 iunie, gratuitatea utilizării unei biciclete de închiriat este doar pentru 30 de minute, pe parcursul acestei veri au fost observate mai multe situații în care bicicliștii s-au făcut stăpâni pe ele, prinzându-le uneori chiar cu lanțul, timp de mai multe zile, în fața blocurilor. Au fost observate și biciclete folosite de oamenii care caută prin gunoaie, ținându-și obiectele extrase din pubele pe ghidon.

    Mai mult, pe un grup de socializare de pe Facebook, s-a semnalat că a fost observată o astfel de bicicletă chiar pusă spre vânzare la Obor (vezi ultima poză din serie).

    biciclete închiriat folosite gratis la Arad biciclete inchiriat folosite gratis 2

    biciclete de inchiriat confiscate de aradeni scaled

    biciclete 5

    biciclete 2

    Sancțiuni prevăzute în Regulamentul de funcționare a serviciului de bike-sharing

    Cu toate acestea, teoretic, bicicletele funcționează doar prin aplicația Globikes, astfel că cei care le utilizează ar trebui să poată fi monitorizați de firma care primește în acest sens sume din bugetul local (prin acordul cadru menționat mai sus).

    Conform regulamentului de funcționare a serviciului de bike-sharing, pentru returnarea bicicletei după 12 ore de la preluare (dar nu mai mult de ora 24 din ziua utilizării), se aplică o penalizare în valoare de 150 lei. Pentru nereturnarea bicicletei în cel mult 12 ore de la expirarea duratei maxime (ora 24 din ziua utilizării), se aplică o penalizare în valoare de 200 lei şi vor putea fi sesizate organele de cercetare penală, considerându-se furt.

    În cazul în care Organele competente au reținut în sarcina Utilizatorului presupunerea rezonabilă privind intenția acestuia de a sustrage bicicleta, contul emis pe numele Utilizatorului va fi blocat și, pentru o perioadă de 1 (un) an de zile. Utilizator căruia îi aparține responsabilitatea, va trebui să achite o sancțiune penalizatoare de 4.470 lei reprezentând contravaloarea prețului total de achiziție al bicicletei.

    Care sunt tarifele de închiriere a bicicletelor la Arad

    preț închiriere biciclete

    Citește și:

    Au sosit bicicletele în stații, iar Primăria plătește unei firme peste 8 milioane lei pentru operare. Arădenii au gratuitate până în 11 iunie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.