Recidivist prins după ce a furat trei biciclete și un telefon mobil în municipiul Arad
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, recidivist, este acuzat că a furat mai multe biciclete și un telefon mobil în municipiul Arad, în perioada 15–23 iunie. Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia pentru o infracțiune de furt calificat și trei infracțiuni de furt.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, primul furt a avut loc în noaptea de 15 iunie, în jurul orei 01:30, când suspectul ar fi sustras o bicicletă marca Motobecane Concorde, lăsată neasigurată într-un rastel din curtea unui bloc de pe strada Poetului. Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 1.000 de lei.
Pe 21 iunie, acesta ar fi furat o bicicletă pentru copii din scara unui bloc situat pe Aleea Dezna, după ce a îndepărtat o sârmă care o fixa. Valoarea bunului a fost evaluată la 500 de lei. În aceeași zi, în cursul dimineții, ar fi sustras o altă bicicletă, lăsată neasigurată într-un rastel din parcarea unui bloc de pe strada Poetului, provocând un prejudiciu de 1.500 de lei.
De asemenea, în 23 iunie, profitând de faptul că un autoturism Hyundai fusese lăsat descuiat, bărbatul ar fi furat un telefon mobil marca Honor din interiorul mașinii. Prejudiciul a fost estimat la 500 de lei.
Având în vedere gravitatea faptelor și antecedentele inculpatului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat Judecătoriei Arad dispunerea măsurii arestării preventive.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)