joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Dan Ciucur a pus flori și a dus cântecul peluzei la mormântul baronului Neuman de la Naples, Florida: „Am simțit un fior rece-cald” (VIDEO)

    de Lucian Dănilă | 18 iulie 2025, 10:24 AM | Sport | Topic special

    3

    Dan Ciucur, un arădean, mare fan al echipei UTA, a fost într-o vizită în Statele Unite ale Americii, în Florida, la o fostă colegă de liceu, arădeancă și ea. Deși Florida este foarte ofertantă, deși pe agendă mai avea trecut și o vizită la New York, Dan a plecat de acasă cu un gând…

    Să viziteze mormântul baronului Francisc Neuman, cel care în urmă cu fix 80 de ani punea bazele unei legende, o legendă numită UTA Arad. Mormântul acestuia este tot în Florida, în localitatea Naples.

    Dan și-a luat fosta colegă și a pus un buchet de flori la căpătâiul baronului, în semn de mulțumire, în semn de prețuire, în semn de respect pentru moștenirea lăsată. Și n-au fost numai flori… „I-am pus și meciul cu Feyenoord pe telefon și cântece ale peluzei, cântece ale ultrașilor”, spune Dan.

    Când l-am întrebat ce a simțit fiind în acel loc, Dan a răspuns repede și emoționat: „Sincer? Fior rece-cald, multă emoție care s-a lăsat cu lacrimi”, spune el, care apoi ne-a spus că „am convertit-o și pe fată ca la anul să ne întoarcem, să schimbăm florile”.

    Pe mormântul baronului Francisc Neuman era deja lipit un sticker. Unul cu UTA. „Nu noi l-am pus, semn că au fost și alții înaintea noastră. A fost foarte iubit baronul…”

    dan ciucur neuman

    Dan își amintește cum, cu mulți ani în urmă, „am luat bătaie de la jandarmi la un meci UTA – CFR Craiova, în Divizia B”.

    Baronul Francisc Neuman s-a stins din viață la data de 26 August 1997 și este înmormântat la Memorial Gardens Cemetery din Naples, Collier County, Florida, SUA, localitate unde și-a trăit ultimii ani de viață folosind numele de Francis Devegvar, așa cum este scris pe mormânt.

    neuman 4

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.