Profesor de sport, antrenor de volei, arestat preventiv pentru viol. Acesta este acuzat că a întreținut relații sexuale cu o elevă de 16 ani de la o școală din Târgoviște





Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut inițial pentru 24 de ore, luni, 12 mai, pentru infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.
Potrivit cercetărilor polițiștilor, în perioada august 2024 – aprilie 2025, suspectul, în calitate de profesor de sport şi antrenor al echipei de volei aparţinând unei unităţi de învăţământ din Târgovişte, „ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o minoră de 16 ani, fostă elevă în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ şi parte din echipa de volei”.
„Pe parcursul zilei de ieri, 13 mai a.c., bărbatul a fost prezentat magistraţilor, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează IPJ Dâmboviţa, într-un comunicat citat de Agerpres.
Comentariile portalului
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)
Oare nu ar putea să fie votat doar in Polonia? 🤣
Ai vrea sa dai câte 10 lei tuturor celor care au aterizat în ultimii 15 ani la Arad? Vorbești ca sa te afli in treabă, chiar dacă ești habarnist.