Aradul – pe ultimul loc în ţară la vaccinarea ROR. Doar 31% dintre copii sunt vaccinaţi împotriva rujeolei





Situația alarmantă cu vaccinarea ROR şi a îmbolnăvirilor cu rujeolă, cu o creştere semnificativă în ultimul an la nivel european, a adus România în prim plan, ţara noastră devenind studiul de caz şi motiv de îngrijorare printre specialişti. România a devenit subiect de presă, în condițiile în care înregistrează 85% din totalul cazurilor de rujeolă raportate la nivel european.
Ţara noastră a atras atenţia tuturor pentru că aici avem cei mai puţini copii vaccinaţi ROR. La nivelul ţării, Aradul este judeţul care ocupă ultimul lor la numărul copiilor vaccinaţi ROR. Iar aceasta, în condiţiile în care imunizarea cu două doze de vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) rămâne pe mai departe cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a acestei boli extrem de contagioase.
„Conform datelor recente ale Centrului European de Prevenirea și Control al Bolilor (ECDC), cazurile de rujeolă (pojar) în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European (UE/SEE) au înregistrat o creștere considerabilă în ultimele 12 luni (februarie 2024 – ianuarie 2025) comparativ cu anul precedent. Acest lucru indică faptul că virusul circulă activ în regiune, iar numărul cazurilor ar putea continua să crească în primăvara anului 2025”, se indică într-un comunicat de presă Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung.
În Europa occidentală, vaccinarea împotriva rujeolei, la 90%
Cum se explică creşterea de acum a cazurilor de rujeolă? Statistica indică, de pildă, faptul că 80% din persoanele diagnosticate cu rujeolă în Uniunea Europeană în ultima perioadă nu erau vaccinate.
„În majoritatea țărilor europene, mai mult de 90% dintre copiii cu vârsta între 1 și 2 ani sunt vaccinați împotriva rujeolei. În România, la începutul anilor 2000, rata de imunizare ajunsese la un nivel record de 98%, conform statisticilor Băncii Mondiale”, citate de Friedrich-Ebert-Stiftung în comunicatul lor. Între timp situaţia s-a schimbat iar, în prezent, după desfășurarea campaniei guvernamentale „Spune NU rujeolei, spune DA vaccinării!”, aproximativ 1 din 4 copii români nu este vaccinat împotriva acestei boli. Au fost momente în fiecare an în care Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă.
Cu 31% rata de vaccinare, Aradul ocupă primul loc în topul copiilor nevaccinaţi
Acoperirea vaccinală cu prima doză de ROR în România este de 78% , iar cu a doua doză de doar 62%. Există judeţe în care mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați, arată datele INSP. Aradul ocupă în acest top negativ primul loc, cu o rată de vaccinare de doar 31 la sută!
Cu mult sub media pe ţară şi mult sub nivelul de vaccinare din alte judeţe.
Următorul judeţ pe lista neagră este departe de Arad, cu o rată de vaccinare ROR de 40%. Satu Mare. Pe poziţia a treia din clasament vine Suceava cu rata de vaccinare de 44%. Pe lista neagră şi-au mai făcut loc Neamț (46%), Alba (48%), Argeș (48%) și Vrancea (49%).
Cum se explică poziţia Aradului în privinţa vaccinării ROR?
Poziția Aradului în acest top ar putea fi explicată prin puterea pe care biserica și credința o au la nivelul județului, printre autoritățile locale și județene şi de aici în rândul populaţiei, dar și prin tendința locuitorilor județului de a vota cu extrema dreaptă, la ultimele alegeri Aradul fiind al doilea județ în topul celor care au votat AUR.
„Între februarie 2024 și ianuarie 2025, România a raportat 27.568 de cazuri de rujeolă, reprezentând 85% din totalul cazurilor înregistrate în Zona Economică Europeană. Comparativ cu media europeană de 71 de cazuri la 1 milion de locuitori, România se confruntă cu 1.447 de cazuri de rujeolă la 1 milion de locuitori”, mai spun cei de la Friedrich-Ebert-Stiftung.
Citește și:
Prefectura atenționează: „Creștere îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă în Județul Arad!”
Comentariile portalului
== O MESERIE DE OCARA FARA PROFESIONISTI CARE NU MAI CREAZA RESPEKT == INCREDEREA POPULATZIE IN MAGISTRATZI PRABUSITA LA 38/100 == DEZASTRU PROFESIONAL ==SCARBA MI E == SONDAJ IRES DIN DEC 2024 == CUTUMELE SOCIOLOGICE SPUN CA (...)
Wow. Pot sa dorm linistita acum.
e atat de usor sa judeci si sa critici. In spatele unei functii de judecator sunt multi ani de studiu, de sacrificii, de renuntari. ca sa ajungi judecator iti tocesti (...)