luni, 28 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Se lucrează la introducerea rețelelor de distribuție a gazului în localitățile Șagu și Cruceni

    de Special Arad | 11 februarie 2025, 5:26 PM | Şagu | Știri Arad

    0

    Imagine cu rol ilustrativ

    Aproximativ 25% din rețeaua de distribuție a gazului în localitățile Șagu și Cruceni a fost realizat deja, anunță Consiliul Județean Arad. Rețeaua va avea o lungime de aproximativ 27 de kilometri, menită să deservească 1.130 de gospodării, 12 clădiri publice și 46 de firme din cele două localități.

    Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 31 de luni, calculate de la data începerii efective a acestora, respectiv 07.06.2024.

    Se preconizează că până la finalul anului 2026, locuitorii din Șagu și Cruceni vor beneficia de acces la rețeaua de gaze naturale, ceea ce va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea economică a zonei.

    „În momentul de față suntem aproape de finalizarea distribuției în localitatea Cruceni. Lucrările vor continua începând cu luna martie, în măsura în care condițiile meteorologice vor permite operațiunile de sudură la rețele. Putem spune că aproximativ 25% din proiect a fost realizat”, a declarat Emilia Brăneț, primarul comunei Șagu, potrivit unui comunicat CJ.

    Proiectul finanțat prin Programul „Anghel Saligny” a fost facilitat de Consiliul Județean Arad prin obținerea autorizației necesare și prin suportul oferit în toate etapele de planificare și implementare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.