Mai multe străzi din zona 6 Vânători ar urma să se numească după artiști celebri





Primăria Municipiului Arad a publicat spre studiere un proiect de hotărâre ce prevede atribuirea denumirilor de stradă, în zona 6 Vânători, pe terenuri aflate în proprietatea ARED. Ele ar urma să poarte numele unor artiști celebri renașcentiști.
Terenurile pe care se află amplasate străzile sunt în ansamblul denumit ARED 9 (respectiv în spatele centrului comercial AFI), numele propuse fiind după cum urmează:
– strada Tintoretto, CF nr. 364938 Arad
Jacopo Comin zis Tintoretto (n. 1519, Veneția, Republica Veneția – d. 31 mai 1594, Veneția, Republica Veneția) a fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai școlii venețiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist apărut în perioada de maturitate a Renașterii.
– strada Raphael, CF nr. 364939 Arad
Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (n. 6 aprilie 1483, Urbino, Ducatul Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma, Statele Papale) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, iar moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.
– strada Brunelleschi, CF nr. 360376 Arad
Filippo Brunelleschi (Filippo di ser Brunellesco Lapi; n. 1377, Florența, Republica Florentină – d. 15 aprilie 1446, Florența, Republica Florentină) a fost un bijutier, inginer constructor, arhitect și sculptor florentin, unul dintre promotorii Renașterii italiene timpurii.
– strada Albrecht Dürer, CF nr. 360375 Arad
Albrecht Dürer (n. 21 mai 1471, Nürnberg, Sfântul Imperiu Roman – d. 6 aprilie 1528, Nürnberg, Sfântul Imperiu Roman) a fost un pictor german, creator de gravuri și teoretician al artei, una din personalitățile de seamă ale istoriei universale a artei. Opera sa impregnată de ideile Renașterii, Umanismului și Reformei a exercitat o deosebită influență în special asupra artiștilor germani și olandezi de mai târziu.
– strada El Greco, CF nr. 364940 Arad
El Greco este numele sub care este cunoscut Domênikos Theotokópoulos (n. 1 octombrie 1541, Heraklion – d. 7 aprilie 1614, Toledo, Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.
– strada Fra Angelico, CF nr. 364941 Arad
Fra Angelico, (n. 1395, Florența – d. 18 februarie 1455, Roma) a fost un pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspirație sacră din quattrocento. Este menționat în lucrarea lui Giorgio Vasari Viețile artiștilor ca având un „talent rar și desăvârșit”.
– strada Botticelli, CF nr. 364826 Arad
Sandro Botticelli – de fapt Alessandro di Mariano Filipepi – (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el exprimă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc.
(sursă foto și informații: wikipedia.ro)
Alte propuneri de nume pentru cele 7 străzi, până în 20 iulie
După perioada de transparență decizională în care denumirile pot încă să mai fie schimbate în urma recomandărilor primite de la cetățeni, consilierii locali vor aproba completarea Nomenclatorului stradal aprobat prin Hotărârea nr. 273/2010 a Consiliului Local al Municipiului Arad, cu denumirea nouă a acestor străzi.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 20.07.2024 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected] sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la acest link , în Registrul pentru consemnarea propunerilor.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)