Cele 4 discursuri ale încercatei Generații 81, care a ținut arta vie în momente de cumpănă | Video





Ajunsă la ediția cu numărul 18, expoziția dedicată sculpturii „4 Discursuri” a ieșit anul acesta din tiparele cu care ne-a obișnuit și a mers pe o pantă sentimentală, o aducere aminte a Generației 81 de artiști arădeni, care s-au aflat într-un moment de răscruce pentru soarta artei în urbe, în vremuri tulburi ale comunismului, asistând la desființarea temporară a Liceului de Arte. Totuși, unii au reușit să aibă cariere de succes, chiar și peste hotare, fiind puși în lumina reflectoarelor, vineri, 21 iunie, la Galeria Delta.
Rudolf Kocsis, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Adrian Uncruț sunt cele patru nume sonore pe care s-a focusat prezenta ediție a evenimentului „Sculptura azi 4 discursuri”, fiind considerați maeștrii ai sculpturii contemporane la nivel național și internațional. Dintre aceștia, în mod fizic la vernisaj a reușit să participe doar sculptorul Rudolf Kocsis, care ne-a povestit despre începuturile sale și reușita de a intra la o facultate de profil, în ciuda absenței profesorilor care să îl îndrume.
„Această grupare de sculptori s-a întâlnit la sfârșitul anilor ’60, la celebrul Liceu de Muzică și Arte Plastice, cum s-a numit la vremea respectivă. Timpul a trecut peste noi, din păcate datorită dictaturii, Liceul de Artă a fost desființat, pe noi ne-a prins exact în treapta 1 de liceu. Am avut norocul să fim transferați la Liceul Pedagogic, unde am terminat treapta a doua, dar deja am fost comasați cu secția de muzică. Am rămas foarte puțini, în jur de 11. Am terminat liceul în 1981, foarte interesant, la specializarea grafică publicitară. Nu am avut profesori de sculptură în ultimii ani de liceu și cu toate astea 5 din cei 11 au intrat la facultăți de sculptură. Eu am fost primul (la Iași, n.red.), iar următorii colegi au intrat la București în anul următor. Tot ca o curiozitate, după terminarea facultății, în ’88, după un scurt stagiu la Simeria, am fost invitat să particip la reînființarea liceului de artă din Arad, unde am venit în septembrie și am reușit să înființez prima grupă de sculptură, al cărui unul dintre primii elevi a fost Cosmin Moldovan”, a spus Rudolf Kocsis.
Pe lângă Cosmin Moldovan și Levente Bognar (singurul reprezentant al autorităților locale care participă la expozițiile UAP Arad), din prezidiu a făcut parte și Anamaria Șerban, care i-a fost elevă și apoi studentă lui Rudolf Kocsis.
Artista a ținut să sublinieze că ediția de anul acesta este una diferită față de cele anterioare, axându-se pe o revocare a trecutului:
„S-a dus vorba că promovăm sculptori tineri (la «4 discursuri», n.red.), ori în acest an avem patru sculptori importanți, cunoscuți, realmente repere în sculptura contemporană în România și Europa. Trei dintre ei universitari, unul liber profesionist. Sunt sculptori din Arad, București și Viena. E vorba de Rudolf Kocsis din Arad, profesor la Universitatea de Vest de la Timișoara, Elena Scutaru și Marcel Scutaru, universitari ai Universității Naționale de Arte din București și Adrian Uncruț, artist vienez. Marcel Scutaru, Rudolf Kocsis și Adrian Uncruț sunt arădeni, ei fac parte din generația ’81 a ultimei secții cu specializarea de artă din Arad, la Liceul Pedagogic, după care învățământul de artă a fost oprit. E o expoziție care se dedică și Liceului de Artă și tinerilor care se pregăteau în anii ’80, într-o concurență acerbă, pentru că erau foarte puțin locuri… o muncă asiduă, în atelierele mai tinerilor colegi, care îi pregăteau în atelierele de la Pădurice. Au reușit, timpul a trecut”, a spus Anamaria Șerban.
„Azi e ziua pentru ziua de ieri” – Remember…
Artista a ținut să citească și ultimele două versuri din poezia intitulată „Repeat” scrisă de Vlad Tăușance, în amintirea vremurilor trecute, care au rămas însă adânc întipărite în sufletul artistei:
„Ultimele două versuri spun așa: «Azi e ziua pentru ziua de ieri. Azi dormim. Să ne aducem aminte». V-aș citi toată poezia, dar vă recomand să-l citiți pe Tăușance. Să-l citiți și pe Mircea Lăcătuș, sculptor monumentalist american, care nu a putut fi în expoziția asta, care era coleg de clasă și el cu sculptorii care expun astăzi. Dar a cărui poezii vor fi în expoziție și pot fi citite. Expoziția aceasta este dedicată de asemenea și părinților mei – în anii ’80 acei tineri artiști care îi pregăteau pe ei; este dedicată și sculptorului Mihai Bădescu, colegul lor care e într-o lume mai bună, în eternitate. O să ni-l amintim, un sculptor care a făcut asistență la simpozioanele de sculptură de la Căsoaia, de la Macea, Ineu, multe altele, ani și ani”, a spus Anamaria Șerban.
Expoziția este deschisă la Galeria Delta și poate fi vizitată timp de o lună și jumătate.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)