Tribunalul București suspendă recuperarea prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu





Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv în 2014 la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Prejudiciul a fost calculat la aproximativ 60 de milioane de euro, sumă din care statul român a reușit să recupereze mică parte, potrivit Hotnews.ro.
„În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.1 C. proc. pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012”, se arată în decizia Tribunalului Bucureştiului, conform portalului instanțelor.
Ca urmare a deciziei luate vineri de Tribunal, statul oprește procedurile de recuperare a prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro. Decizia instanței nu este definitivă.
Informația a fost publicată inițial de G4Media.
Instanța judecă o cerere de revizuire a condamnării dictate în 2014
Decizia vine în dosarul în care Tribunalul Bucureşti a admis în principiu, în februarie, cererea de revizuire a deciziei de condamnare din dosarul lui Dan Voiculescu, formulată de unul dintre inculpaţii condamnaţi, fostul şef AVAS Jean Cătălin Sandu.
Următorul termen în acest dosar a fost stabilit de Tribunalul București pentru 3 iulie.
Citește articolul integral pe Hotnews.ro.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)