Personalul contractual şi funcţionarii publici solicită majorări salariale duble decât cele propuse de Guvern





Sindicatele funcţionarilor publici şi personalului contractual din Senat şi Camera Deputaţilor solicită majorări salariale de 20% şi resping propunerea Executivului de creştere a salariilor cu doar 10%, potrivit Agerpres.
„Spunem nu creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe. În numele salariaţilor din Parlamentul României, ne exprimăm dezacordul faţă de propunerea Executivului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. Opinia publică şi, din păcate, şi factorul politic au inoculat falsa idee conform căreia rolul nostru în funcţionarea statului român este minor, ceea ce atrage după sine consecinţe mai ales la nivel salarial. Acum declarăm clar şi răspicat: Suntem funcţionarii statului care asigură funcţionarea Legislativului României! O greşeală minoră din partea noastră poate avea repercusiuni asupra tuturor. Dacă şi noi ne-am îndeplini obligaţiile în rate şi la un nivel minim, aşa cum sunt aceste propuneri de majorare salarială, înseamnă că ar trebui să ne calibrăm activitatea după aceleaşi tipare. Menţionăm încă un aspect care pare a fi ignorat. Factorul politic nu ar trebui să se bazeze pe dictonul «aşteaptă mulţi la uşă, dacă vreţi, plecaţi»”, se arată în comunicat.
Cele patru sindicate ale personalului din Parlament solicită Guvernului „reevaluarea propunerii sale de majorare a salariilor angajaţilor din Parlamentul României cu un procent de 20%, în două tranşe, respectiv 15% începând cu luna iunie 2024 şi 5% în luna septembrie 2024, raportat la nivelul acordat pentru luna ianuarie 2024”.
Citește continuarea pe Agerpres.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)