Despre violență discută – și nu de azi, de ieri – juriști, criminologi, psihologi, profesori, medici și chiar politicieni. Uneori mai discută și jurnaliștii, e drept, dar mai mult atunci când violența s-a întâmplat. Pentru că, asta este de fapt meseria principală a jurnaliștilor, să prezinte faptele și, uneori, să le analizeze, așa, la grămadă, când se adună mai multe sau când se întâmplă o faptă mai gravă ori ieșită din comun.

Cam impropriu spus „ieșită din comun” pentru că orice faptă comisă cu violență este ieșită din comun, dar cu siguranță ați înțeles ce am vrut să subliniez. Iar dacă nu, vă amintesc de ceea ce s-a numit la vremea respectivă „asasinatul cu bombă din Arad”, care nu putea fi prezentat la fel ca o ceartă în tramvai.

• Asasinatul de la Arad. Percheziții la Crimatex, firma lui Ioan Crișan din Iratoșu 

De câțiva ani se discută și se analizează mult violența în familie care, evident, pe lângă altele, este generată și de anumite obiceiuri „tradiționale”, în realitate adevărate tare cultural-comportamentale, rapid preluate de tineri într-o societate prea puțin educată și puternic patriarhală. Din păcate, mai mult se discută și se analizează, pentru că „tradiția” merge mai departe, probabil și datorită blândeții pedepselor aplicate pentru astfel de fapte.

Evident, în ultimii ani se discută mult și despre violența în școli. Formă de violență tratată, poate, cel mai superficial, chiar dacă însuși președintele Iohannis a conceput faimosul „proiect de țară” intitulat cam pompos și nerealist, „România educată”.  Superficialitate cu atât mai surprinzătoare cu cât violența în școli este, dacă-mi este permisă această prezentare, precursoarea violenței stradale.

Sigur, avem în școli consilieri plătiți pentru a „tăia” din pornirile violente ale copiilor sau adolescenților, avem și „sprijinul” diferitelor comitete, organizații sau federații ale părinților și elevilor (al căror rol îmi scapă) – desigur, pe lângă „înaltul patronaj” prezidențial – dar tot degeaba. Nu se poate vorbi despre eradicarea fenomenului. Aș spune chiar că dimpotrivă.

Pentru că privim totul la suprafață, de ochii lumii. Copiii sunt violenți de acasă, din familie – părinți needucați, vulgari de față cu copiii lor, săraci sau bogați dar fiecare cu felul său de aroganță și așa mai departe, nu pot șlefui un copil ca să ajungă sensibil la frumos, înțelegător, aplecat spre lectură.

Apoi, așa deformați de părinți, vin la școală și dau peste profesori care, în cel mai fericit caz, fac parte din generațiile care și-au luat BAC-ul copiind. Profesori, în multe cazuri, doar cu numele, care nu cunosc pic de pedagogie, care nu au deloc chemare pentru meserie.

Și mai dau și peste niște consilieri școlari care consideră că „poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea” sunt forme de violență școlară. Departe de mine gândul de a-i contrazice pe cei de la care a emanat această definiție, dar îmi permit să le spun că nu știu absolut nimic despre copii și copilărie. Cum poți să oprești copiii să se tachineze sau să se imite între ei, pe considerentul că ar fi „forme de violență”? Absurd.

Probabil după mintea ăstora copiii, începând de la clasa zero, ar trebui să umble pe coridoarele școlilor încolonați, cu capul în pământ și intonând ceva imuri.

O definiție a violenței, mult mai apropiată de realitate pare a fi cea a lui Yves Michaud în lucrarea sa Schimbări în violență – Eseu despre bunăvoința universală și frica:

Violenţa înseamnă dereglarea lucrurilor şi a relaţiilor, revărsarea imprevizibilului, înseamnă haos.

Da, haos. Ceea ce înseamnă că oricâte eforturi și resurse sunt sacrificate pe altarul organizării societății, câtâ vreme nu este stopată violența totul este în zadar. Surprinzător însă, politicienii nu sunt prea preocupați de acest „mic” amănunt. Ei sunt preocupați doar de teme care îi privesc sau îi afectează direct. În aceste zile, bunăoară, mai toți sunt „în stare de șoc” după un act de violență extremă, comis asupra premierului slovac, Robert Fico, împușcat în plină stradă, în fața a sute de oameni.

Cu o zi înainte de acest eveniment trist, o faptă de o violență rară s-a consumat într-un cartier din Bcurești. Tot în plină stradă, dar la orele serii, doi tineri, de 16 și 20 de ani, au omorât în bataie un bărbat de 46 de ani. L-au lovit sălbatic, cu aracii rupți de la copacii din parc, până a murit. Nimeni nu a intervenit. Poliție nu era, iar cetățenii s-au temut să intervină – firesc, la urma urmei, eroii care-și pun viața în pericol pentru a salva un necunoscut sunt doar în filme.

Ei bine, politicienii noștri nu au spus nimic despre această crimă, psihologii nu au căutat cauzele acestei izbucniri de violență (nu vorbesc despre cauza conflictului). Chiar dacă victima nu era de rang mare, omorul a fost de o violență rar întâlnită și a șocat societatea, chestiune care nu-i prea interesează pe politicieni.

Cum astfel de episoade violente sunt tot mai dese – desigur, se va spune că presa este de vină pentru că le prezintă – iar măsurile întârzie să apară, putem concluziona că societatea noastră este împărțită între ei și noi. Pentru că ei, decidenții, politicienii, par (elegant spus!) indiferenți față de tot ce se întâmplă în societate este clar că nu mai sunt alături de npoi. Ei au societatea lor, iar nouă ne-au lăsat ce-a rămas, dar cu reglementările de la ei venite.

De altfel, n-am auzit în această campanie electorală de vreun proiect menit să crească nivelul de siguranță publică al cetățeanului. N-am auzi de vreun candidat la fotoliul de primar sau de președinte de consiliu județean să spună ceva despre siguranța cetățeanului.

Da, și președinții de CJ ar avea ceva de spus pe această temă, pentru că sub „pălăria” consiliilor județene funcționează în fiecare județ Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

Despre activitatea ATOP se știu foarte puține lucruri, de parcă ar gestiona cel puțin zborurile inter-galactice sau cine știe ce sisteme de apărare a țării.

În schimb, se știe că fiecare membru al ATOP este plătit foarte bine.

Da, societatea noastră este divizată, iar prăpastia dintre ei și noi se face tot mai mare. Ce va fi în viitor este greu de spus. Cu siguranță însă, la un moment dat, violența va crește atât de mult încât va putea umple prăpastia iar violența ar putea ajunge în societatea lor.

Între timp, campania electorală decurge conform previziunilor, iar votarea va decurge cum au dorit cei de la putere: cu o prezență la urne nu mai mare decât a polițiștilor pe străzi.