Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) nu se sfiesc – ba chiar din contră, caută – să abordeze teme dure și extrem de sensibile, subiecte care, în ziua de azi, evadează din ce în ce mai mult din categoria tabu. Sunt realități izolate, dar din păcate adesea ascunse și ignorate, preluate și prelucrate însă artistic atât în literatură și în film, cât și pe scenă, în cadrul a ceea ce numim teatru contemporan sau, așa cum sugerează titlul festivalului arădean, teatru nou.

Dacă spectacolul care a deschis ediția de anul trecut a adus pe scena sălii Studio tema violului, spectacolul cu care a deputat FITN9, sâmbătă seara, nu a fost cu nimic mai prejos în ceea ce privește impactul social. Din contră.

„Fuck Nikon!” a pătruns într-o temă și mai controversată și condamnabilă: abuzul sexual în familie.

Spectacolul realizat de Point Cultural Hub București, după un text de Gabriel Pintilei și regizat de Adela Bițică, a avut premiera în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, ceea ce a oprit, o lungă vreme, montarea piesei pe scenă.

Scenografia (de Alexandra Constantin) este simplă, dar cu un impact emoțional puternic. Cu un montaj video inedit și discret, realizat de Dragoș Vasiloaia, singura actriță în distribuție, Iulia Verdeș, joacă patru personaje, închisă într-o cușcă transparentă și, parțial, translucidă. Semnificația este elocventă: refugiul imaginar și claustrofobic în care s-a închis personajul principal, o fetiță de 10 ani, după ce a fost violată, se traduce vizual într-o tristețe crâncenă, o alienare dureroasă, din care nu există scăpare decât în lumea iluziilor, în care extratereștrii sunt salvatori, iar locuitorii planetei din cealaltă galaxie sunt complet împotriva aparatelor de fotografiat, deoarece cu milenii în urmă, o fotografie era cât pe ce să le distrugă civilizația.

Foto: Laurian Popa

Aparatul foto – întâmplător, un Nikon – este obiectul pe care săraca fată îl condamnă, pe care-l găsește vinovat pentru tragedia ei, din simplul motiv că la scurt timp după momentul crunt al violului, a fost imortalizată goală, traumatizată, cu copilăria, inocența și viața-i sfârtecată, într-o fotografie care a ajuns în presă, anihilând orice urmă de intimitate, orice speranță de a îngropa în subconștient odioasa faptă.

Minora violată este subiectul central al piesei, dar într-un fel îi este respectată intimitatea, cușca înstrăinării în care s-a autoexilat. Personajele principale – respectiv actrița – se schimbă gradual, ba chiar radical, mai întâi în mama fetiței, apoi în sora ei, în vârstă de 14 ani, iar în cele din urmă în fetița vecină, care a fost martora întregii scene mizerabile.

Foto: Laurian Popa

Mama fetiței este o gospodină Marilyn Monroe-wannabe, prizonieră a propriei ignoranțe de la limita demenței, o figură stereotipică a „familiei tradiționale”, a conservatorismului ipocrit și inapt din cauza fricii, este oarbă, surdă și zâmbăreață (în mod evident fals) în fața oricărui act de violență în familie, de la bătaie, tentativă de omor și educație militărească până la cel mai condamnabil dintre toate, abuzul sexual.

Foto: Laurian Popa

Spectacolul nu îl incriminează în mod direct pe criminal, dar sugerează la tot pasul despre cine ar fi vorba, singurul care nu este personificat de actrița Iulia Verdeș, tatăl copiilor, veteran de război, deci cu un statut social respectabil în societatea americană în secolul trecut, cel care are un singur alibi: varianta oficială e că în momentul violării fetiței – care a avut loc în grădină – se afla în garajul casei, reparând mașina.

Singura persoană care „dă din casă” în fața poliției, cu sinceritate și fără remușcări, este sora mai mare, dar care, din păcate, nu știe cine a fost criminalul.

Știe, în schimb, fata din vecini, mai mică decât fata violată, dar nu are curajul să vorbească decât cu păpușa ei, sub plapumă, în întuneric, fiind compleșită și ea de trauma agresivității acestei lumi și de secretomania societății când vine vorba de familie, impusă copiilor de la vârste fragede.

„Fuck Nikon!” ridică la fileu, astfel, mai multe întrebări incomode: cine e de vină? – desigur, dincolo de principalul și evidentul vinovat, violatorul nenumit, protejat, parcă, de un întreg cartier din mica localitate din sudul Americii, în care se petrece acțiunea, la sfârșitul anilor ’70. Momentul temporal ales, de altfel, are o semnificație distinctă, fiind perioada de vârf a mișcării feministe în SUA.

Foto: Laurian Popa

E de vină aparatul foto care a dezvăluit, din pură întâmplare, artocitatea domestică? În mintea ei penetrată de cruzimea inumană a acestei lumi, asta e singura concluzie: FUCK NIKON și nenorociții de japonezi care l-au inventat!

E de vină presa că a dezvăluit cazul? Ce e de făcut, ce ajută în asemenea situații? Tăcerea sau demascarea faptelor?

Firește, fetița – jucată înfiorător de autentic de actrița Iulia Verdeș – condamnă tacit întreaga omenire pentru ce i s-a făcut, pentru că lumea ei s-a restrâns într-un chenar al șocului fără de scăpare, întreaga ei viață s-a blocat într-o brutală dovadă fotografică a realității. În care e singură. Și în care vinovatul real e, practic, inexistent.

•  Vezi PROGRAMUL Festivalului Internațional de Teatru Nou – ediția a IX-a – AICI.

Fuck Nikon!

Spectacol realizat de Point Cultural Hub București

Scenariu: Gabriel Pintilei
Regia: Adela Bițică
Scenografie: Alexandra Constantin
Video: Dragoș Vasiloaia
Light design: Mihai Costache
Distribuție: Iulia Verdeș