A recicla NU este o rușine! Este un act de responsabilitate civică
În ultima perioadă s-a observat o tendință îmbucurătoare: tot mai mulți arădeni, fie noapte, fie zi, aleg să recicleze.
Vă amintim că suntem nevoiți să plătim 50 de bani în plus pentru orice băutură cumpărată de până în 3 litri, ambalată în sticlă, plastic sau aluminiu. Banii îi primim înapoi dacă aceste ambalaje sunt returnate.
Aparatele de colectare pline mai tot timpul
Astăzi ne-au atras atenția aparatele de reciclare din municipiu, unde indiferent de oră din zi se poate observa că arădenii, aproape mai tot timpul stau la rând – unii cu sacii plini- să recicleze ambalajele.
Banii returnați , unul dintre motivele pentru această creștere a interesului în reciclare
Aș vrea să cred că oamenii conștientizează din ce în ce mai mult efectele poluante ale produselor de unică folosință și ale deșeurilor nebiodegradabile și sunt mai dispuși să acționeze, însă tind mai mult a crede că nevoia de bani -pe care o recuperăm cu toții în urma reciclării- este unul dintre motivele care stau la baza acestei schimbări de atitudine.
Banii recuperați în urma reciclării sunt un stimulent puternic pentru oameni, ca ei să colecteze și să recicleze deșeurile în loc să le arunce la gunoi.
Impactul pozitiv al creșterii numărului de oameni care practică reciclarea în mai multe locații din Arad nu face altceva decât să ne bucure și să reflectăm cu toții asupra acestei schimbări de atitudine pozitivă.
A recicla NU este o rușine!
Este important ca această tendință să continue și să fie susținută de eforturile individuale și colective pentru protejarea și conservarea mediului înconjurător pentru generațiile viitoare și NU uitați : a colecta, nu este o rușine ! Colectarea nu este doar o activitate necesară, ci și un act de responsabilitate civică și respect față de mediul înconjurător și comunitatea noastră.
Este important să promovăm acest mesaj și să încurajăm tot mai mulți arădeni să se implice în colectarea și reciclarea deșeurilor, pentru a crea un mediu mai curat și mai sustenabil pentru orașul nostru.
Comentariile portalului
Ăștia n-or avut sticlă sau măcar folie antiefracție ? . Am văzut una, acum peste 20 de ani , ce poate face: - geam de Bijuterie făcut țăndări cu (...)
Fac pariu că nici diferența dintre Garda de Mediu și Agenția de Mediu n-o știi. Dar te pricepi maxim la explicat cum stau lucrurile. Postac mioritic... Cât (...)
Agenția pentru Protecția Mediului Arad e în subordinea Agenției NAȚIONALE pentru Protecția Mediului, care la rândul ei e în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și (...)