Medvedev amenință cu lansarea unui război împotriva NATO și își anunță favoriții la alegerile programate în Europa





Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, cunoscut ca una dintre principalele portavoci din interiorul sistemului ale propagandei Kremlinului, amenință cu lansarea unui război împotriva NATO și face declarații cu iz de ingerință electorală în contextul apropierii unor alegeri importante în Europa.
Deranjat de exercițiile militare „Steadfast Defender 2024”, cel mai amplu antrenament NATO de la încheiera Războiului Rece, Dmitri Medvedev lansează critici la adresa politicienilor și generalilor occidentali într-un limbaj nedemn pentru un fost șef de stat.
Actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova acuză că generalii occidentali încearcă „încă o dată să sperie” Rusia. Apoi amenință cu un „mare război” Rusia-NATO, susținând, în stilul specific al propagandei Kremlinului, că Rusia nu va iniția atacul, ci va răspunde „adecvat” în cazul încălcării integrității sale teritoriale.
„Același lucru (un mare război, n. red.) se va întampla dacă vreo țară NATO va începe să pună la dispoziția susținătorilor lui Bandera aerodromurile sale. Aceștia vor deveni cu siguranță o țintă legitimă pentru forțele noastre armate și vor fi distruși fără milă. Toate căștile cu simboluri NATO care astăzi își zornăie cu fanfaronadă armele nu departe de granițele noastre ar trebui să țină minte acest lucru”, a scris fostul președinte rus.
Pe de altă parte, Medvedev a anunțat într-un mesaj ulterior că Rusia vrea să „sprijine în toate modurile posibile” partidele politice anti-sistem din Europa.
„Sarcina noastră este de a-i susţine pe aceşti politicieni şi partidele lor din Occident în toate modurile posibile, ajutându-i apertum (deschis, n. red.) şi secretum (în secret, n. red.) să obţină rezultate decente în alegeri”, a scris fostul președinte rus pe canalul său de Telegram.
Medvedev nu enumeră anumite formațiuni politice, dar spune că acestea au „un program naţional care se opune globalismului american, atât de stânga, cât şi de dreapta” sau care se opun „dispariţiei patriei ruseşti”.
Amestecul Kremlinului în alegerile din Europa este bine cunoscut de mai mulți ani, dar anunțul lui Medvedev survine într-o perioadă delicată a războiului din Ucraina, unde Vladimir Putin speră să câștige pe măsura reducerii susținerii occidentale pentru Kiev.
Prin urmare, Kremlinul mizează pe erijarea atât în Europa, cât și în Statele Unite a unor actori politici anti-sistem favorabili politicilor sale.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)