„De ce să predau permisul? Că așa vrei tu?”. Video cu șoferița cu Porsche, care a parcat pe trecerea de pietoni din fața Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”





Un video în care o tânără în vârstă de 33 de ani, din Arad, aflată la volanul unui autoturism marca Porsche, care a sunat la 112 – în urmă cu o săptămână – pentru a sesiza faptul că un polițist amenință că îi reține permisul de conducere, a apărut în spațiul public, incidentul având loc în fața „Colegiului Național Preparandia – Dimitrie Ținchindeal”.
Șoferița a reușit să atragă atenția polițiștilor pentru că a parcat pe trecerea de pietoni aflată în fața unității de învățământ. Echipajul de poliție i-a spus să se pună în mișcare, însă conducătoarea auto a mutat mașina câțiva metri mai încolo, pe una dintre benzile de mers.
Arădeanca ar fi devenit recalcitrantă, potrivit martorilor, și ar fi recurs la jigniri la adresa polițistei care i-a solicitat să se legitimeze. Jignirile au vizat aspectul fizic al polițistei, dar și pregătirea profesională a acesteia.
Într-un final, așa cum se poate vedea și în video, conducătoarei auto i s-a citit procesul verbal de contravenție și i s-a adus la cunoștință că în termen de cinci zile trebuie să se prezinte la Poliția Rutieră pentru a preda permisul de conducere. „De ce să predau permisul? Pentru că așa vrei tu?” a fost replica arădencei către polițistă.
Totodată, femeia a insistat că nu a refuzat să se legitimeze, că a dat actele polițiștilor pentru a întocmi procesul verbal de contravenție – pe care a refuzat să îl semneze – și a acuzat polițiștii că mint: „Nu semnez nimic! M-am legitimat, v-am dat actele. Ne vedem în tribunal. V-am filmat. Trebuie să vă cer și daune morale că mi-am lăsat copilul o oră mai mult la grădiniță. Uite aici, are actele în mână. Cm am refuzat legitimarea? Vino, te rog frumos și prezintă-te cum te numești. M-ai amenințat pe geam că-mi iei permisul, doamnă. Lasă că ne vedem în tribunal, nu e nicio problemă.
Nu semnez nimic. Trimiteți-mi proces verbal acasă. Nu mi se pare normal să-mi luați permisul de conducere din momentul în care eu m-am legitimat. Ca ce? Că am stat 10 mașini parcate aici, în fața liceului? Mai fac un video, să se vadă. Și mâine dimineață voi suna la 112, când vin să-mi las copilul la școală, că sunt 20 de mașini. Să veniți să dați amendă la toți și să le luați permisele. Nu am cum să predau permisul că nu am greșit, îmi pare foarte rău. Trimiteți în Italia, că-i de Italia permisul și luați-l de acolo”.
Despre incident, IPJ Arad a precizat următoarele: „În ziua de 17 ianuarie, în jurul orei 15:00, o femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancționată de polițiștii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și refuz de legitimare. Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din fața unei unități școlare din municipiu, și ar fi refuzat să se pună în mișcare, la solicitarea echipajului de poliție care se deplasa pe Bulevardul General Dragalina. Totodată, femeia ar fi refuzat – în repetate rânduri – să prezinte polițiștilor documentele de identitate.
Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.490 de lei pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și refuz de legitimare, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile”.
Citește și: Din traficul arădean: o șoferiță a sunat la 112 pe motiv că un polițist amenință că îi reține permisul
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)