Diagnostic oficial pentru starea de sănătate a lui Bruce Willis: „Nu există niciun tratament pentru această boală”
Boala lui Bruce Willis – care şi-a încheiat cariera în primăvara lui 2022 din cauza unor probleme de sănătate – s-a agravat, iar actorul are o formă de demenţă incurabilă, potrivit unui nou diagnostic medical, a anunţat familia acestuia, citată de AFP și HotNews.
Actorul în vârstă de 67 de ani a suferit iniţial de afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni cerebrale.
Dar de anul trecut, „boala lui Bruce a progresat şi avem acum un diagnostic mai exact: demenţă frontotemporală”, au explicat apropiaţii săi într-un comunicat.
„Din păcate, dificultăţile de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce”, a explicat familia, spunând că se simte „împăcată că are în sfârşit un diagnostic clar”.
Degenerescenţa frontotemporală (FTD) este o boala neurodegenerativă, înrudită cu boala Alzheimer. Persoanele cu DFT pot avea probleme de memorie, modificări de comportament sau dificultăţi de vorbire sau de mişcare.
„În prezent, nu există niciun tratament pentru această boală, o realitate care sperăm să se schimbe în anii următori. Pe măsură ce starea lui Bruce progresează, sperăm că media se va concentra pe scoaterea la lumină a acestei boli care necesită mult mai multă conştientizare şi cercetare”, au subliniat apropiații actorului, scrie Agerpres, citând AFP.
Potrivit IMDb, ultimul film în care a jucat Bruce Willis a fost lansat anul trecut, în primăvara anului 2023, „Assassin”. Filmările au fost în 2021, înainte ca actorul să se retragă din lumea cinematografiei. În anul 2022, au fost lansate nu mai puțin de 11 filme cu Bruce Willis în distribuție, filmate, de asemenea, anterior.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)