Este oficial: serialul „Daredevil” produs de Netflix face parte, totuși, din Marvel Cinematic Universe





După o serie de eșecuri la box office în 2023 și scăderea interesului pentru supereroi inclusiv pe Disney+, se pare că Marvel Studios schimbă strategia, aplecând urechea și mai mult spre doleanțele fanilor. Este un moment prielnic pentru serialul „Daredevil”, produs de Marvel Television și Netflix, despre care nu s-a știut până acum dacă face parte sau nu oficial din saga „Avengers”, așa-numitul Marvel Cinematic Universe (MCU).
Serialul a fost difuzat pe Netflix din 2015 până în anul 2022 și, datorită succesului enorm, a fost urmat de alte seriale interconectate: „Jessica Jones”, „Iron Fist”, „Luke Cage”, „The Defenders” și „The Punisher”.
După expirarea perioadei de licență, în 2022, toate aceste seriale au fost mutate pe platforma rivală, Disney+, însă nici asta nu garanta faptul că serialele în cauză făceau parte din saga „Avengers”.
Fanii au reușit să-l convingă, printr-o petiție semnată de 429.783 de oameni, pe șeful Marvel Studios, Kevin Feige, ca actorul Charlie Cox să-și reia rolul în cadrul francizei MCU, inclusiv actorul Vincent D’Onofrio (antagonistul Wilson Fisk), dar nu același lucru s-a putut spune despre alți actori și personaje. Kevin Feige a avut în plan un „soft reboot” pentru viitoarele seriale anunțate, „Daredevil: Born Again” și „Echo”. Ambele ar fi urmat să aibă abordări mai „family friendly”, în stilul Disney, fără scene dure și explicite precum în fostul serial Netflix.
Actorul Charlie Cox a reapărut deja astfel în rolul lui Daredevil în filmul „Spider-Man: No Way Home” și în serialul „She-Hulk”, în timp ce Vincent D’Onofrio, în rolul antagonistului Wilson Fisk, a apărut în serialul „Hawkeye”.
Spre dezamăgirea fanilor, în vara anului trecut, chiar actorul Vincent D’Onofrio a dezvăluit că viitorul serial „Daredevil” nu este o continuare a celui difuzat inițial pe Netflix, sugerând ceea ce anunțase Kevin Feige, o variantă alternativă.
Trailerul noului serial „Echo” – care va apărea pe Disney+ pe 9 ianuarie 2024 – contrazice însă aceste afirmații.
În acest trailer apar secvențe luate din serialul „Daredevil”, ceea ce nu poate decât să confirme că povestea respectivă este considerată oficială în Marvel Cinematic Universe. De aceeași părere este și producătorul serialului „Daredevil”, Brad Winderbaum, care a declarat recent pentru ScreenRant că, din punctul lui de vedere, serialele Marvel care au rulat inițial pe Netflix au făcut parte mereu din MCU.
O altă confirmare a faptului că Marvel Studios s-a răzgândit cu privire la Daredevil este știrea din toamna trecută, din care am aflat că serialul a trecut prin modificări majore în timpul producției și toate episoadele filmate deja (jumătate din cele 18 anunțate) urmează a fi filmate din nou.
Noile seriale, „Echo” și „Daredevil: Born Again”, vor fi mai dure, nerecomandate minorilor, fapt confirmat și în trailerul de mai sus, unde se precizează că serialul va fi disponibil pe Disney+ și (în SUA) pe Hulu doar celor care au setarea TV-MA (Mature Audience Only / conținut pentru adulți).
Filmările serialului „Daredevil: Born Again” sunt așteptate să fie finalizate în acest an. Între timp, s-a confirmat deja că este în plan și sezonul 2.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)