Accident la Curtici în prag de An Nou! Trei ambulanțe s-au deplasat la fața locului
Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute în localitatea Curtici. Au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
Acestea sunt conștiente și neîncarcerate, conform informațiilor obținute de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad.
La locul accidentului s-au deplasat trei ambulanțe, una de la Sântana și două de la Arad. Încă nu cunoaștem care este starea celor patru persoane și nici împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE
Trei dintre persoanele aflate în cele două autoturisme au fost transportate la spital.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)