Mâna de om găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă aparține unui bărbat de 53 de ani. După analizarea amprentelor, polițiștii din Argeș au aflat identitatea acestuia
Mâna de om găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza comunei Dragoslavele, județul Argeș, în apropierea râului Dâmbovița, îi aparține unui bărbat de 53 de ani din București, au stabilit polițiștii după analizarea amprentelor.
„În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei căreia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București”, a transmis sâmbătă după-amiaza IPJ Argeș.
Cercetările în acest caz continuă pentru identificarea restului cadavrului, iar polițiștii au extins verificările și în localitățile unde persoana a avut domiciliul anterior.
Polițiștii din Argeș au anunțat că în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmbovița, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de mușcături de animale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și: A FI sau A (nu) FI Mercedesul fără roată în parcarea noului AFI mol din Arad… A FI cu glume sau fără…


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)