Vlad Botoș, împreună cu colegii din USR, cere Austriei, la Viena, să renunțe la veto-ul cu privire la aderarea României la Schengen (P)





Europarlamentarul USR Vlad Botoș și deputatul Dan Barna, vicepreședinte al ALDE și al USR, împreună cu europarlamentarul bulgar Ilhan Kyuchyuk, copreședintele ALDE, și Helmut Brandstätter, deputat în Parlamentul Austriei, membru în Comisia de afaceri externe, au susținut astăzi o conferință de presă la Viena, în fața Ministerului austriac de Interne, pentru a-i cere ministrului de Interne Gerhard Karner să renunțe la veto-ul cu privire la aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen.
„Am făcut toate demersurile posibile la Bruxelles, am făcut tot ce ține de noi, de USR, în țară, iar acum îmi îndrept atenția spre capitala Austriei. România a îndeplinit toate criteriile tehnice încă de acum 12 ani pentru a intra în Schengen. Nu există niciun motiv pentru care Austria să continue să-și mențină veto-ul cu privire la intrarea țării noastre în Schengen”, a declarat europarlamentarul Vlad Botoș.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)