Cadavrul unei arădence, deshumat după 3 ani. Familia acuză că aceasta nu a murit de Covid





Cadavrul Ileanei Sîrbu a fost deshumat astăzi după trei ani în care familia acesteia a trimis cereri peste cereri Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, suspicionând că femeia în vârstă de 75 de ani – la data decesului – nu ar fi fost infectată cu virusul SARS-CoV-2 (Covid) și că ar fi fost tratată greșit de medici.
Femeia a decedat în 16 decembrie 2020 în spital. La acea vreme, din cauza protocoalelor stricte din pandemie, familia nu a putut să-i facă o înmormântare conform obiceiurilor, sicriul fiind sigilat.
Pentru că a avut suspiciuni încă de la început în ceea ce privește cauza decesului, familia femeii a depus o plângere penală în martie 2021 împotriva medicilor, sesizând faptul că Ileana Sîrbu a primit tratament pentru Covid, în condițiile în care nu ar fi fost infectată, și a cerut deshumarea acesteia pentru clarificarea cauzelor decesului.
Solicitarea familiei a fost respinsă de doi procurori. Abia un al treilea și-a dat acordul pentru deshumarea cadavrului femeii.
Ileana Sîrbu a fost internată în spital pentru o altă afecțiune, una ușoară, nu pentru infectarea cu virusul SARS-CoV-2, spune familia. Pentru că nu au putut stabili cauzele decesului, experții au recomandat deshumarea în vederea prelevării de probe biologice.
„Astăzi o deshumăm pe mama, Sârbu Ileana. Avem suspiciunea că nu a avut Covid, deși nu știu dacă vom mai putea vedea dacă a avut Covid. Vrem să vedem de ce a murit, pentru că nu se poate stabili exact cauza. Legiștii de la IML Timișoara nu au putut stabili cauza decesului și au recomandat această deshumare după trei ani de zile, de când dosarul a stagnat foarte mult.
Dar probabil este în avantajul meu pentru că am reușit să adun foarte multe probe în acești trei ani. Dosarul și actele nu relevă că ea s-ar fi internat cu această boală, deci nu avea nicio infecție în organism. Avea leucocitele perfect normale, nu avea febră, nu avea simptome. Probabil făcuse un atac de panică în data de 26, când i s-a făcut un test Covid de către ambulanță.
După aceea, când a venit rezultatul, s-a speriat. Avea saturație bună, a fost intubată, deși avea saturația 92 la sută, ceea ce este pe motiv de agitație, avea tensiune bună, puls bun. Dacă a luat Covid, l-a luat din spital, în niciun caz la internare. Testul care a fost făcut în data de 8 decembrie îl contest, pentru că este un test fals care nu apare în analizele spitalului județean și în sistemul lor informatic și i s-a dat un tratament pentru o boală pe care nu a avut-o.
Eventual a dobândit-o după ce a ajuns în secția de acolo. O aștept de trei ani (n.r. deshumarea cadavrului).
Noi am vrut în primele 6 luni deshumarea, dar ni s-a respins pe motiv că nu mai putem vedea nimic. Sperăm că se va face lumină și sperăm ca organele competente să facă ceea ce trebuie. Sunt sigură că se va dovedi că avem dreptate. Gândiți-vă că dosarul este de trei ani in rem, deci se cercetează încă.
A stagnat foarte mult ceea ce pentru noi este un mare semn de întrebare, dar acum sperăm cu tot ce se întâmplă la nivel național că o să avem și noi o șansă să se facă dreptate”, a explicat situația, Adriana Beldiman, fiica femeii decedate.
În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad efectuează cercetări într-un dosar de ucidere din culpă și fals material în înscrisuri oficiale.
După deshumarea cadavrului, familia a organizat o slujbă de înmormântare.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)