Violența domestică este în creștere. Câte cazuri s-au înregistrat la Arad până acum





Aproape 80.000 de cazuri de violență domestică au fost înregistrate în primele nouă luni ale anului, a anunțat sâmbătă IGPR. Numărul de fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 43.425 de infracțiuni, în creștere cu 4,9% față de perioada similară din anul 2022.
La nivel național, în primele 9 luni ale anului 2023, polițiștii au intervenit la 79.442 de cazuri de violență domestică, dintre care 37.417 în mediul urban și 42.025 în mediul rural, notează știripesurse.ro
În 68.965 de situații, polițiștii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin 112.
Din cele 79.442 intervenții ale polițiștilor la cazurile de violență domestică, în 19.349 situații s-a constatat existența acestui risc iminent, fiind emise 9.880 de ordine de protecție provizorii.
„În această perioadă, numărul faptelor care constituie fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 43.425 de infracțiuni, în creștere cu 4,9% față de perioada similară din anul 2022. Vorbim de un număr mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică, ceea ce ne arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui.
Dar, în același timp, acest număr ne arată și faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să ne sesizeze”, a declarat Elena Calcan, ofițer specialist în cadrul Direcției de Ordine Publică – Inspectoratul General al Poliției Române.
Cum se prezintă situația la Arad
Polițiștii arădeni au emis, în primele 8 luni ale acestui an, 149 de ordine de protecție provizorii, din care 146 confirmate de unitățile de parchet. În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 577 de cazuri de violență domestică, din care 324 în mediul urban
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)