marþi, 14 mai, 2024

Special Arad Logo

    Statistica Poliției Române: violența domestică, în creștere. Au fost emise mii de ordine de protecție

    de Special Arad | 24 iunie 2023, 5:15 PM | Naţional

    0

    Poliția Română anunță că violența domestică a crescut în primele cinci luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind emise mii de ordine de protecție.

    „În primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au emis 5.099 de ordine de protecție provizorii, 2.134 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. La nivel național, în primele 5 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 5,9%, față de primele 5 luni ale anului 2022, de la 21.294 la 22.551 de fapte”, transmite Poliția Română.

    Potrivit statisticii oamenilor legii, cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 62% (13.808 fapte), ,,amenințarea” – 12% (2.650 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (2.121 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție” – 7% (1.658 de fapte) și „nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului” – 4% (805 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total.

    În primele 5 luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (22.898) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (23.592). Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 4.288 sunt bărbați, 15.701 sunt femei, iar 3.603 sunt minori.

    În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.626 de ordine de protecție, 2.134 fiind provenite din ordine de protecție provizorii. 4.137 de ordine de protecție au fost emise la solicitarea victimelor, 366 la solicitarea procurorului și 123 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.

    Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 1.658 de infracțiuni, cu 34% mai multe față de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.065 în mediul urban și 593 în mediul rural. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 4.542 au fost confirmate de unitățile de parchet (89%). Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 332 de infracțiuni.

    În perioada 1 ianuarie – 30 mai 2023, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E. (Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică) au fost emise 1.442 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 975 de ordine de protecție provizorii și 467 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

    În 185 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 13% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești. În 791 de situații, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

    Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.