O persoană care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea a fost depistată de jandarmii arădeni la Lipova
În data de 09.09.2023, în jurul orei 21:30, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflați pe timpul unei acțiuni în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad, pe linia prevenirii faptelor antisociale, au depistat un bărbat in vârstă de 34 de ani care consuma băuturi alcoolice pe strada Iancu Jianu din localitatea Lipova, județul Arad. Bărbatul este urmărit național de la începutul anului.
La verificările efectuate, a rezultat că bărbatul în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul in județul Vâlcea, are emis pe numele său, din luna ianuarie a acestui an, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Persoana depistată a fost predată polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea încarcerării în Penitenciarul Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)