Frații Tate rămân în arest în SUA cel puțin încă două săptămâni
Frații Andrew și Tristan Tate vor rămâne în arest cel puțin încă două săptămâni, până la următoarea audiere în procesul de extrădare către Marea Britanie, a decis luni o judecătoare federală din SUA, potrivit The Guardian.
Cei doi sunt acuzați în Regatul Unit de viol, agresiune sexuală, trafic de persoane și alte infracțiuni grave, pe baza unor plângeri depuse de patru noi victime.
Avocații fraților Tate susțin că autoritățile americane ar trebui să prezinte documentele primite de la oficialii britanici pentru a justifica arestarea, afirmând că „nu există nimic în afară de acuzații”.
Procurorii au precizat că Marea Britanie are termen până la mijlocul lunii septembrie pentru a transmite toate materialele către Departamentul de Stat.
Cei doi influenceri, cunoscuți pentru declarațiile misogine și pentru promovarea unei imagini de „dominare masculină” pe rețelele sociale, au negat în repetate rânduri acuzațiile. Avocații lor spun că frații nu reprezintă un risc de fugă, amintind că aceștia s-au întors lunar în România în perioada în care erau investigați acolo pentru exploatarea femeilor.
În Marea Britanie, frații Tate sunt deja inculpați într-un alt dosar, care include acuzații de viol, vătămare corporală și trafic de persoane, fapte ce ar fi avut loc între 2012 și 2015.
Andrew Tate s-a plâns că este „ținut în cel mai dur regim de securitate, cu un canibal în celula alăturată”
În urmă cu câteva zile, Andrew Tate a susținut într-o postare pe X că este deținut în „cel mai înalt nivel de securitate care există”, fără acces la magazinul penitenciarului, fără vizite și fără contact cu exteriorul.
De asemenea, în postarea pe social media s-a mai plâns că vecinul său de celulă ar fi „un canibal care țipă toată noaptea”.
Citește și:
Administrația Trump nu intervine în extrădarea fraților Tate către Marea Britanie
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)