Inspectorul principal de poliție Gherheș de la „Permise” n-a fost de acord cu măsura care i-a fost aplicată de procuror și a făcut plângere. N-a avut „noroc”…





Unul dintre polițiștii examinatori, inspectorul principal de poliție Gherheș, condus la audieri în urma descinderilor efectuate de DGA Arad și DNA Timișoara, în 8 august, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, a formulat plângere împotriva măsurii preventive a controlului judiciar pe care procurorul de caz a dispus-o în ceea ce îl privește.
Inițial, polițistul a fost condus la audieri, iar în urma acestora, DNA Timișoara a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.
Aceeași măsură de reținere pentru 24 de ore a fost luată și în cazul celorlalți trei polițiști examinatori conduși la audieri: comisar șef de poliție Vasilică-Bogdănel Mironescu, comisarul Daniel Bezergheanu și agentul șef de poliție Ionuț-Tiberiu Stoica. Cei patru sunt acuzați de DNA Timișoara de comiterea infracțiunii de luare de mită.
În 9 august, procurorul de caz din cadrul DNA Timișoara a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în ceea ce-i privește pe cei patru ofițeri de la Permise, iar polițistul examinator Ioan Gherheș a formulat plângere împotriva măsurii preventive luată împotriva sa, aceasta soluționându-se de către Tribunalul Arad. Aceeași măsură a fost luată și împotriva unui instructor auto.
Soluționarea acesteia a avut loc în 16 august, instanța arădeană respingând ca neîntemeiată plângerea ofițerului: „Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul Gherheş Ioan, împotriva Ordonanţei din data de 09.08.2023 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16 august 2023”.
Cei patru polițiști de la Permise sunt acuzați de DNA Timișoara că ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați care au susținut examenul pentru obținerea permisului auto sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro – prin intermediul unor instructori auto – pentru a fi ajutați să treacă de proba practică.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „În perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere.
În concret, candidații la examenul de permis auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, care la rândul lor le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, se arată în comunicatul DNA Timișoara remis la data efectuării descinderii.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)