Polițist, pompier sau portar de fotbal. Asta răspundeam eu când, fiind în clasele primare, mă întrebau ce vreau „să mă fac atunci când o să cresc mare”. Întotdeauna meseria de polițist era prima. Pe atunci, pentru mine, lumea era simplă. Totul era în alb sau negru, bun sau rău. Nu exista nici o zonă de gri. Dacă greșeai, erai pedepsit, dacă erai cuminte, erai recompensat. Era o normalitate această stare de fapt. Una de care se pare că ne-am debarasat mai cu toții.

Am mai crescut și am început să văd griul. Oameni buni, dar răi; oameni răi, dar buni. Însă am văzut și oameni care nu erau nici buni, dar nici răi. Erau undeva la mijloc. Am mai crescut câțiva ani și din meseria de polițist nu a mai rămas mare lucru. Nu mai doream să mă fac polițist, pentru că am început să văd câți oameni de o integritate morală josnică au ajuns polițiști. Ideea de pompier mi-a rămas, la fel și cea de portar de fotbal.

Bineînțeles că și latura sportivă s-a schimbat. Destul de repede, aș zice eu, având în vedere că mă apucasem de baschet, însă nu doream mai mult de la acest sport, decât să-l practic la nivel de amator, înălțimea nepermițându-mi să îmi fac o carieră din asta.

Însă tot timpul m-am uitat cu părere de rău, cu ciudă și obidă în urmă la meseria de polițist. Nu înțelegeam de ce așa de mulți oameni au ales meseria de polițist din motive total greșite. Nu s-au făcut polițiști pentru că aveau un simț al justiției, al dreptății, foarte dezvoltat. Nu. Ci doar pentru că e un job unde respectul comunității este acordat automat și nu trebuie să muncești foarte mult pentru a-l primi. Odată ce ai îmbrăcat haina de polițist, ești privit altcumva de concetățenii tăi, de vecini, de familie, de prieteni și iubită.

Și apoi intră în sistem. Sistemul pe care, de multe ori, polițiștii prinși că au cerut / primit / dat mită sau alte infracțiuni îl invocă pentru a se scuza că „au căzut în păcat”. „Am mai închis și eu ochii, ce să fac? Toți o fac”, se mai scuză alții. Meseria de polițist nu este o meserie unde își au loc scuzele. Chiar dacă el, polițistul, face parte din sistem, nu trebuie să devină o rotiță în angrenaj. Trebuie tupeu, curaj și demnitate să nu devii milițian.

Știrea de ieri cu polițiștii arădeni, acuzați că au pretins mită de la candidații care doreau un permis de conducere este una din zecile, dacă nu sutele de cazuri de care am auzit la nivel național, și din păcate vom mai auzi. Ceea ce nu reușesc să înțeleagă comisarii de poliție, inspectorii și agenții este că se fac direct responsabili de aruncarea în trafic a unor șoferi care, mai devreme sau mai târziu, vor provoca accidente, poate mortale. Probabilitatea ca șoferul care a cauzat un accident mortal să-și fi plătit permisul de conducere este una rezonabilă, spun eu, și nu cred că exagerez.

În altă ordine de idei și ca să revin la întrebarea din titlu, polițiștii arădeni au mai primit o palmă. Deși, la câte s-au scris de aceștia, cred că e mai corect să spun că au primit încă un pumn în plex. Uniforma pe care o îmbracă un polițist arădean cinstit, corect și cu demnitate, ajunge să fie pătată, ruptă, sfâșiată de-a dreptul de acești infractori în uniformă care de multe ori se cred mai presus de lege și care au impresia că acțiunile lor ajung să fie cumva justificate de sistemul în care au intrat.

De polițiștii arădeni nu mai știe nimeni nimic. IPJ Arad îi îngroapă în comunicatele cu „Acțiuni rutiere în municipiu și județ” și „Infracțiuni rutiere” și au devenit aproape invizibili. Cumva ni se pare normal. Trebuie să facă curat după colegii lor de la Permise.

Vreau să văd meseria de polițist înapoi pe primul loc. Vreau să văd că mai există polițiști cu adevărat în Arad, nu proprietari de firme de transport sau implicați în traficul de țigări de contrabandă. Vreau să văd o schimbare.