Peste 316.000 de persoane au tranzitat, weekend-ul trecut, frontierele Nădlac I și Nădlac II





Peste 316.000 de persoane au tranzitat Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta fiind unul dintre cele mai aglomerate weekend-uri, la granița cu Ungaria, din această vară.
Cifrele Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad arată că la frontiera Nădlac I, în perioada menționată, peste 23.000 de persoane au intrat în țară, în timp ce peste 28.000 de persoane au ieșit din România.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de intrare au fost înregistrate peste 125.000 de persoane, iar pe cel de ieșire peste 140.000 de persoane.
Totodată, Poliția de Frontieră Română a anunțat că în perioada 4-6 august „au efectuat formalităţile de frontieră peste 1.348.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, pe ambele sensuri de deplasare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în acest an s-a constatat o creştere de aproximativ 40 la sută. Totodată, în data de 6 august, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control – atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire – aproximativ 499.500 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 125.400 de mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România au fost 260.779 de persoane”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este