Le-a stat ceasul în loc. Promisiunile Primăriei legate de fântânile arteziene, îndeplinite așa cum am fost obișnuiți: pe jumătate





Nu le-a ieșit. Fântânile arteziene din oraș rămân nefuncționale, rolul lor ajungând să fie mai mult decorativ. Special Arad a punctat acest lucru în 8 iulie și încă o dată în 21 iulie când cei de la Pro Urbe au și dat start cronometrului autoimpus de primărie.
La acea dată, administrația locală susținea că până la sfârșitul lunii iulie, fântânile arteziene din oraș își vor îndeplini rolul pentru care au fost construite și apoi întreținute cu bani din bugetul local.
Reiterăm ce a reușit să facă Primăria de la începutul anului și până acum:
„Ba chiar, la mijloc de iulie, Primăria a reușit să contabilizeze câte fântâni arteziene are în Arad și să și calculeze câte sunt funcționale din cele 11 din posesie: 7. Funcționează, potrivit Primăriei, cele din Parcul Reconcilierii, de la UTA, de la Gară, de la Polivalentă, din Parcul Sfânta Maria, fântâna Cap de Leu din Parcul Eminescu şi, probabil cea mai mică dintre fântâni, cea din Parcul Bujor Buda.
Cele din zonele cele mai aglomerate din Arad, cele care ar putea ajuta la răcorirea unor zone intens circulate şi poluate la greu, nu funcționează, recunosc oamenii Primăriei Arad. Încă.
Fântâna arteziană de la Intim, cea din Parcul Aventura Voinicilor, cea de pe Aleea Borsec și, desigur, cea mai mare dintre fântânile arteziene, cea de pe lacul de la Pădurice, stau nefolosite.
Dar, dacă te iei după Primăria Arad, toate sunt pe cale să fie puse în funcțiune”.
Nu înțelegem de ce au trebuit numărate din nou fântânile arteziene, acestea fiind cam aceleași de câțiva ani încoace. Nu putem spune că acestea apar ca ciupercile după ploaie și trebuie să fie monitorizate atent săptămână de săptămână.
Cu toate acestea, cronometrul s-a oprit, de fântâni arteziene funcționale nu putem vorbi, iar cei de la ProUrbe au făcut invenatrul promisiunilor primăriei:
„Am lăsat contorul de promisiuni pe www.prourbe.ro să expire și am mai așteptat 3 zile. Primăria a promis pornirea fântânilor arteziene până la sfârșitul lunii iulie. Ca de obicei nu le-a ieșit.
Sunt nefuncționale: cea de la gară, din parcul Arghezi (Intim), jumătatea celei de pe Aleea Borsec și desigur cea din lacul din Pădurice, de care oricum putem să ne luăm rămas bun.
Celelalte funcționează parțial. Nici una din fântânile arteziene din oraș NU funcționează corect. Nu merg duze, nu merg lumini, în general denotă o lipsă cronică de întreținere. Atât se poate #pentruarad ”.
Poate, anul viitor, administrația locală nu va mai avea nevoie de verificarea/reverificarea/contabilizarea/recontabilizarea fântânilor din moment ce au făcut-o deja anul acesta. Poate anul viitor, administrația locală nu va mai scoate „birocrația” de vină, din nou, pentru a justifica o simplă incompetență.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)