Încă un an s-a scurs, iar modernul ambulatoriu din fosta policlinică CFR e încă nefolosit. Cum explică autoritățile situația





Imobilul în care a funcționat pe vremuri policlinica CFR din Arad se află acum în administrarea Spitalului Militar Timișoara, fiind renovat în vederea transformării lui în „Centrul Medical de Diagnosticare şi Tratament Ambulatoriu”, care să deservească atât militari cât și civili. Suntem în al doilea an deja de când au fost finalizate lucrările, dar unitatea medicală nu a fost încă inaugurată.
Lucrările de modernizare au început în 2020 și au fost finalizate de arădenii de la Clever Solutions, la finalul anului 2021, investiția fiind achitată din bugetul MApN ( aprox. 957.000 euro.).
În august, 2022, Special Arad a trimis o solicitare conducerii Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu Timișoara, pentru a afla care sunt motivele pentru care nu se inaugurează ambulatoriul, astfel fiind informați că nu se obținuseră încă toate condițiile de funcționare, dar eram asigurați că vom fi informați „cu celeritate” atunci când urmează inaugurare.
Al doilea an de stagnare
Timpul s-a scurs. A mai trecut un an. Ambulatoriul este în continuare încuiat. Nu se observă nicio mișcare. Am trimis astfel o nouă solicitare celor responsabili și răspunsul ne-a sosit pe e-mailul redacției joi, 13 iulie. Situația pare aproape neschimbată, răspunsul fiind aproape la indigo cu cel de anul trecut. Avem chiar și aceeași promisiune „cu celeritate”.
Ca atunci, imobilul este doar conectat la utilități și păzit de o firmă de pază cu care s-a realizat un contract. Între timp, s-a achiziționat însă aparatură medicală, dar continuă încă procedurile de achiziție pentru mobilier, aparatură de comunicații și informatică, pentru care există resurse bugetare.
Se așteaptă în continuare și obținerea tuturor avizelor și acreditărilor necesare funcționării.
Imobilul a obținut atestatul de incendiu
În paralel, am fost curioși să aflăm dacă imobilul are toate avizele necesare pentru protecția împotriva incendiului, iar ISU Arad ne-a informat că fiind vorba de o unitate sub coordonare militară, nu ISU emite un astfel de aviz, dar că imobilul deține atestatul de securitate la incendiu nr.22/11.05.2022, emis de MApN, care este similar autorizației de securitate de incendiu.
Nu ni s-a comunicat numărul necesar de angajați
Conducerea Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu Timișoara nu ne-a specificat câte persoane urmează să fie angajate la ambulatoriul de la Arad, din fosta policlinică CFR, ne-a enumerat doar cabinetele care ar urma să funcționeze în imobil.
„Organigrama centrului medical avizată de Ministerul Sănătății este prevăzută cu următoarea structură: cabinet medicină internă, cabinet chirurgie generală, cabinet urologie, cabinet ortopedie și traumatologie, cabinet cardiologie, cabinet oftalmologie, cabinet ORL, cabinet medicina muncii, cabinet neurologie, cabinet psihiatrie, cabinet dermatovenerologie, cabinet stomatologie, cabinet obstetrică-ginecologie, cabinet pneumologie, cabinet asistență medicală primară, laborator analize medicale, laborator radiologie și imagistică medicală, compartiment evaluare și statistică medicală, registratură, sterilizare, aparat funcțional(…).
Referitor la recrutarea personalului de specialitate și pentru aparatul funcțional, fiind o facilitate medicală militară, încadrarea cu resursă umană a Centrului medical de diagnostic și tratament ambulatoriu Arad se face în conformitate cu prevederile legale specifice gestionării resursei umane a MApN. Urmare a aprobării structurii organizatorice a centrului medical, vă informăm că s-au inițiat procedurile prevăzute de legislația specifică incidentă în vigoare pentru personalului.
Pentru operaționalizarea și funcționarea facilității medicale, pe lângă organigramă și resursă umană, mobilier, tehnică și aparatură medicală, tehnică și aparatură de comunicații și informatică, sunt necesare și proceduri de întocmire a documentației specifice pentru obținerea avizelor și acreditărilor de funcționare. Documentația specifică pentru obținerea avizelor și acreditărilor de funcționare sunt promovate pe fluxurile decizionale cu respectarea etapelor prevăzute de legislația incidentă în vigoare.
În momentul în care unitatea sanitară va îndeplini toate condițiile de funcționare vom anunța cu celeritate opinia publică publică arădeană privind serviciile de sănătate publică oferite”, se arată în răspunsul semnat de comandantul Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu Timișoara.
Citește și:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)