Circulația trenurilor spre Timișoara, dată peste cap de inundațiile din Mehedinți
Circulația trenurilor între stațiile Drobeta Turnu Severin și Valea Alba (județul Mehedinți) este întreruptă încă din cursul nopții de vineri spre sâmbătă, din cauza unor probleme la infrastructura feroviară provocate de ploile care au făcut prăpăd în mai multe zone. Călătorii sunt transportați cu mașinile, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la deblocarea căii ferate și remedierea deranjamentului produs. Personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe 5 intervale de stații, de la Drobeta Turnu Severin până la Prunișor, unde, din cauza vremii nefavorabile, în cursul nopții de vineri s-au înregistrat deranjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)