7.250.000 de lei, taxa pentru o autorizație în judeţul Arad. Banii, încasați de primăriile Grăniceri și Pilu





N-au văzut atâția bani în primărie niciodată, darămite dintr-o taxă pentru o autorizație, așa cum am precizat în materialul de marți, 14 iunie. Atunci anunţam faptul că primăriile din Grăniceri şi Pilu au emis autorizaţia de construire pentru cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, care ar urma să producă energie undeva în vara anului viitor.
Precizam la acel moment că cele două primării au încasat pentru eliberarea autorizaţiei de construire a parcului 1% din valoarea investiţiei care prinde contur pe teritoriul administrativ-teritorial al comunelor lor.
Dar despre ce sumă e vorba? Primăria comunei Grăniceri a încasat 6,5 milioane de lei pentru emiterea autorizaţiei de construire a parcului, în timp ce Primăria Pilu 750.000 de lei, în condiţiile în care parcul, care se va întinde pe o suprafaţă de 1.064 de hectare, va ocupa 928 de hectare pe raza unităţii administrativ-teritoriale a Primăriei Grăniceri şi doar 136 de hectare pe raza Primăriei Pilu.
Bani cât în 10 ani
Potrivit declaraţiei date de primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, pentru Agerpres , suma încasată de curând este echivalentă cu veniturile comunei pe 10 ani!
„Este cea mai mare sumă încasată vreodată la bugetul local şi este echivalentă cu veniturile proprii ale comunei pe 10 ani. Trebuie precizat că s-a încasat 1% din valoarea declarată a lucrărilor în cererea de emitere a autorizaţiei de construire, însă după finalizarea tuturor lucrărilor se va face regularizarea şi vom încasa alţi bani, pentru că investiţia totală este estimată de dezvoltator la 800 de milioane de euro”, a declarat primarul comunei Grăniceri pentru Pressonline.
Vin și alți bani
Așa cum am menționat anterior, cheltuielile necesare realizării obiectivelor de investiţie la faza DTAC sunt, potrivit celor trecute în acte, de 146.924.594,79 euro, dar cum valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 800 de milioane euro, sumele pe care cele două primării din Arad le vor încasa vor crește semnificativ.
În plus, an de an, primăriile vor încasa banii din impozite, așa că altă sumă frumoasă va intra în bugetele celor două comunelor, care până acum nu se puteau lăuda cu sume consistente pentru localitățile lor.
Ce vor face cu sumele imense primite și ce investiții se vor naște în jurul megainvestiției în parcul fotovoltaic de aici, rămâne de văzut.
Macea și Chișineu Criș vor avea și ele câte un parc fotovoltaic
Alte două primării așteaptă și ele ca lucrurile să prindă contur aici, iar din parcurile fotovoltaice să vină bani la buget. E vorba de Primăria Chişineu Criş şi Primăria Macea, localităţi în care vor fi create alte parcuri fotovoltaice.
Citește și:
Comentariile portalului
Că cam cine-i ăsta!? Dacă tot ați amintit de sforarii, de ce n-o amintiți pe cea în care a ajuns Johanis cu Dancila în turul doi?
Avocatul celor de la panafora și a lui Ghiță pușculiță nu se desminte face pe lupul moralist când de fapt el este exponentul unei mafii transpartimice care acaparat (...)
Votez nominalizatele aradence la premiile UNITER