Toate aceste daruri au fost donate de părinții copiilor de la Grădinița P.P. ,,Bambi” din Arad. Prin mobilizarea extraordinară, acest gest minunat de a dărui unor copii sărmani, amintește că prin fapte simple se pot face lucruri mărețe: bucuria imensă a celor mici la întâlnirea cu… Iepurașul, cel care le-a dus jucării noi, dulciuri – cozonaci, iepurași și ouă de ciocolată.
Fericirea de pe chipul copiilor care au primit cadouri de Iepuraș – copii care, poate, unii, nu au văzut niciodată un „urechilă” de ciocolată – nu poate fi descrisă-n cuvinte, dar se putea citi în ochii lor care sclipeau a bucurie. O bucurie pe care și noi am simțit-o în sufletul nostru, prezenți la această campanie numită ,,Fii chiar TU iepuraș pentru un copil nevoiaș” – o campanie lansată de grădinița P.P. ,,Bambi” din Arad.
Preșcolarii de la ,,Bambi” au pregătit cu mult spor cadourile de Iepuraș, ajutați de un… Iepurilă, și fiecare dintre ei a învățat ce frumos este să împarți cu alți copii și să dăruiești și celor care nu au. Darurile au fost împărțite cu sprijinul implicării Oanei Pârvulescu, director al Direcției de Asistență Socială Arad, care a pregătit lista familiilor nevoiașe.
,,Împreună am reușit să aducem multă bucurie în sufletul unor copii nevoiași, o speranță că oamenii cu suflet mare nu-i uită niciodată și mereu le sunt aproape. Iepurașul este așteptat de toți copiii și nu puteam să-i uităm pe copiii ai căror părinți nu au posibilități financiare pentru a le pregăti cuibul pentru Iepuraș. Toți copiii au dreptul la fericire și toți copiii este firesc să primească daruri de la Iepuraș. Mulțumim pentru implicare tuturor părinților grădiniței noastre, care au făcut aceste donații, precum și educatoarei Olivia Giurgiu și asistentei sociale Rodica Iancu din cadrul DAS Arad, care au mers acasă la aceste familii să împartă cadourile. Cu căldură în suflet doresc să le transmit tuturor pe această cale, un Paște Fericit și bucurii alături de copii !” a precizat pentru Special Arad, Istrate Corina, director la grădinița P.P. ,,Bambi” din Arad și din Mândruloc.
De asemenea, grădinița P.P. ,,Bambi”, care, cum spuneam, are un sediu și la Mândruloc, împreună cu părinții au făcut cadouri unor familii din Mândruloc, cu implicarea a doi oameni inimoși, părintele Bogdan Oneț de la Biserica Ortodoxă din Mândruloc, ajutat de soția sa.
Comentariile portalului
Pentru ambrozia de pe marginea șoselelor cine dracu ia amenda
Am urmarit articolele respective dar mi-as dori mai multa presiune pe tabara adversa (din pacate) a competentilor devotati din primarie. Dincolo de jalnicul limbaj de lemn al purtatorului de vorbe (...)
@Raluca Medeleanu, argus vrea sa spună ca arădenii nu cunosc de exemplu cât costă oficial în actele primăriei metrul pătrat de andezit din piața Catedralei (...)