Cine l-a „făcut” pe milionarul Ovidiu Palcu?





Încep să curgă reacțiile, pe surse, cu privire la dosarul instrumentat de polițiștii de la Serviciul de Combatere al Criminalității Economice Arad, care-l vizează pe omul de afaceri Ovidiu Palcu. Spunem pe surse, fiindcă deocamdată nimeni nu are curajul să își asume vreo declarație oficială.
„Cum?”, „Cine a avut curajul ăsta?”, „E frecție!”, „Mulți tremură acum dacă Palcu a picat pe tehnică”, „Se știa de mult ce face și nu s-a făcut nimic, l-au lăsat în pace fiindcă e finul lui F…”, „Să sperăm că pică și ăia de îl protejează de ani de zile”, „Să vedem ce fac acum cei cu care se juca prin restaurantele din Arad…”„Oare sunt interceptări?” – sunt doar câteva dintre reacțiile care curg pe telefoanele Special Arad.
Cine a avut curajul? E foarte simplu. O procuroare, am spune curajoasă și determinată, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu ofițerii de la Serviciul din IPJ Arad -mai sus amintit, care n-au luat în considerare relațiile sus-puse ale celui dus acum la interogatoriu, n-au luat în calcul nici atacurile la care vor fi supuși ulterior în paginile ziarului milionarului Ovidiu Palcu (așa cum s-a întâmplat în destule cazuri până acum) și și-au văzut de treaba pentru care sunt angajați de statul român. Adică, să protejeze interesul public și pe noi cetățenii (de ce spunem noi?, o să aflați într-un alt articol, astăzi, pe Special Arad).
Palcu, abonat la lucrările administrației locale
Putem spune că și-au văzut de treabă, în ciuda faptului că se știa, în tot municipiul și județul Arad, că patronul Inteco Holding, Ovidiu Palcu, este unul dintre protejații sistemului, abonat la lucrări, în valoare de milioane de euro, ale administrației publice, de ani de zile, încă de pe vremea lui Nicolae Ioțcu, prieten cu mulți mai-mari ai zilei, cu care mergea în concedii de odihnă exotice sau… chiar de afaceri, unde să „pună la cale țara”. De fapt, nu chiar toată țara, doar două județe vecine, Arad și ceva prin Timiș.
Așadar, pentru mulți nu e o surpriză ridicarea de acasă, din pijama, a omului de afaceri, având în vedere că este foarte cunoscut traseul acestuia. E o surpriză mai mare că „și-au permis” să îl deranjeze și să îi descopere prejudiciul, evaluat acum la 4 milioane. De lei.
Așadar, cine l-a „făcut” pe Palcu? Răspunsul e simplu: o procuroare și oamenii legii care și-au văzut de treabă.
În același timp, am putea spune că „s-a făcut” singur, pentru că nu l-a obligat nimeni să încalce legea. Susținut, cum spuneam și cum se știe, dar singur.
Citește și:
• Palcu, balastiera și elicopterul • Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)