Angajații ANI vor beneficia de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică





Angajații Agenţiei Naţionale de Integritate – ANI vor beneficia de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, potrivit Europa FM. Votul decizional s-a dat, azi, în Camera Deputaților. „Sunt prea mulți angajați la stat și, în curând, va fi nevoie de un spor pentru stat pe scaun”, a reclamat opoziția.
Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate – prevede un amendament aprobat.
AUR și USR au criticat măsura.
„Nu votăm sporuri aberante. Acest spor pentru Agenția Națională de Integritate a fost introdus printr-un amendament și atrag atenția că sporurile aberante reprezintă una dintre cauzele pentru care bugetul României este grevat de mari probleme. Așa cum este și supraaglomerarea sectorului de stat în ceea ce privește angajările, așa cum este și politizarea consiliilor de administrație. Nu știu ce mai urmează, să votăm sporuri pentru cei care sunt stresați de ANI sau să votăm un spor pentru stat pe scaun, probabil”, a spus deputatul AUR Mihail Albişteanu.
„Nicio săptămână fără sporuri sau creșteri salariale pentru pilele voastre politice. Pentru care nu există nicio justificare, pentru care nu ați calculat impactul bugetar, pentru care nu ați respectat Constituția pentru că interesul vostru este să vă plătiți din ce în ce mai mulți oameni la stat pentru că sunt pilele voastre politice – de asta, nu dintr-un alt motiv”, a spus deputatul USR Cristian Seidler.
Sursa: Europafm.ro.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)