Avocatul Poporului va primi audiențe gratuite la Arad





Instituția Prefectului informează că în această perioadă cetățenii se pot înscrie gratuit în audiență la Avocatul Poporului:
„Ca urmare a solicitării Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului, aducem la cunoștința cetățenilor interesați că în data de 3 aprilie 2023, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Arad, din strada Mucius Scaevola, nr. 9-11, reprezentanți ai Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului vor acorda audiențe.
Pentru operativitate se recomandă ca persoanele interesate să solicite telefonic o programare, iar în cadrul audienței să prezinte o cerere în care să prezinte pe scurt problema cu care se confruntă și documente justificative.
Persoanele interesate se pot înscrie în audiență la numărul de telefon 0256-220321 sau prin e-mail, la adresa [email protected].
Audiențele se susțin, în paralel, și la sediul Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului din Timișoara, B-dul Republicii, nr. 12, zilnic între orele 09:00-16:00.
Nu se percep taxe pentru acordarea audiențelor”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)