Normalitate. Datele medicale ale unui pacient decedat, accesibile rudelor sau aparținătorilor
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede că aparţinătorii, moştenitorii, rudele pot avea acces la datele medicale ale unui pacient care a decedat, în situaţia în care acesta nu şi-a exprimat în timpul vieţii o dorinţă contrară şi consemnată în scris.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, ordonanţa de urgenţă completează în acest sens articolul 24 din Legea drepturilor pacienţilor nr. 46/2003.
„Modificarea actului normativ are ca scop facilitarea accesului membrilor familiei la datele confidenţiale ale pacientului în cazul în care acesta s-a prezentat la unitatea sanitară în stare fizică de inconştienţă şi fără aparţinători, iar evoluţia patologică a dus la decesul acestuia„, menţionează sursa citată.
Datele privind diagnosticul, medicaţia, investigaţiile efectuate pot fi eliberate în baza unei cereri depuse la conducerea unităţii sanitare.
Prin acest act normativ se creează posibilitatea aparţinătorilor/moştenitorilor/rudelor de până la un anumit grad de a avea acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia, în situaţia în care defunctul nu şi-a exprimat, în timpul vieţii, o dorinţă contrară şi consemnată în scris în acest sens.
În prezent, toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia.
Accesul la aceste informaţii se face doar în situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul explicit de a se comunica datele sale medicale, mai precizează Guvernul.
Mai multe detalii AICI


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)