Lidl de pe Banu Mărăcine și cel de pe Pădurii, închise temporar – și doar parțial – de Protecția Consumatorului

Amenzi contravenționale în valoare totală de 180.000 lei




Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad a desfășurat, de la începutul anului și până în prezent, o amplă acțiune tematică națională de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor în întreaga rețea de supermarketuri LIDL, atât în municipiu, cât și în județ.
Comisarii CJPC Arad au aplicat, în urma controlului la cele nouă supermarketuri LIDL (șapte supermaketuri în municipiul Arad, unul în Chișineu Criș și unul în Pecica), nouă amenzi contravenționale în valoare totală de 180.000 lei, cărora li s-au adăugat și măsuri complementare:
» oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare în valoare de 2366,84 lei (la toate locațiile LIDL);
» oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare în valoare de 300 lei;
» oprirea temporară a prestării serviciilor la două unități LIDL – str. Dr. Prof. Aurel Ardelean (fosta str. Pădurii) din Arad și la LIDL – str. Banu Mărăcine din Arad.
• Citește și: Au fost sau nu „închise temporar” două magazine Lidl în Arad? Precizări de la Protecția Consumatorilor
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:
» proceduri nesigure la păstrarea, depozitarea, producerea produselor de panificatie congelate; produse cosmetice etichetate incomplet;
» produse congelate depreciate calitativ; practici comerciale incorecte la vânzare produse textile cu vânzari promotionale;
» legume și fructe depreciate calitativ, practică comercială înșelatoare privind reducerile promoționale;
» produse nesigure, nu se asigura condiții tehnice la păstrare, practică comercială incorectă.
Toate supermarketurile și unitățile de alimentație publică de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare, sub atentă supraveghere, acțiunea fiind în curs de desfășurare, anunță Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)