„Concurs” de infracțiuni la un cabinet veterinar din Șagu





Comunicat. În urma investigațiilor efectuate de Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a stabilit că există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni, la un cabinet veterinar din Șagu.
Din cercetări, a reieșit că o femeie de 42 de ani din județul Timiș, în calitate de medic veterinar la un cabinet de profil din Șagu, ar fi decontat procedee veterinare specifice, pentru 31 de exemplare canine, care ar fi fost exportate ulterior în diferite țări din Uniunea Europeană, fără ca aceste acțiuni să fi fost realizate efectiv. Prejudiciul este estimat la aproximativ 47.100 de lei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Comentariile portalului
Pai si la Dey cine lucreaza?? Ati auzit de Nicolae Batran, sau col. MATEI de la jandarmi?? Credeti ca (cenzurat de redactie) a facut de capul lui asta??
Moralitate la jigodii???!!!
După cum reiese și din comentarii, Aradul e un fel de Timișoara de mâna a treia (nici măcar de mâna a doua) cam la toate capitolele. (...)