Siria – Bilanțul tragic al ultimelor 2 sǎptǎmȃni de conflict




Jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI) angajaţi în conflictul din Siria au ucis în ultimele două săptămâni peste 700 de membri ai unui trib care a încercat să se opună autorităţii lor în estul ţării.
Dintre cei 700 de membri ai tribului sunnit Shaitat ucişi, 100 sunt combatanţi înarmaţi şi restul civili, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Ei au fost ucişi în mai multe sate din provincia Deir ez-Zor, controlată în mare parte de SI. “În ultimele două săptămâni, peste 700 de membri ai tribului Shaitat au fost ucişi în satele Ghranij, Abu Hamam şi Kashkiye (…). Aproximativ 100 sunt membri înarmaţi şi restul oameni civili”, a precizat ONG-ul, care se sprijină pe o vastă reţea de militanţi şi surse medicale.
Potrivit şefului OSDO, Rami Abdel Rahmane, “soarta a aproape 1.800 de membri ai acestui trib este necunoscută”. Tribul Shaitat luptă de la sfârşitul lui iulie împotriva SI în cele trei sate, după arestarea a trei membri de-ai săi de către jihadişti, care au încălcat astfel un acord între cele două tabere. Conform mediafax, SI a preluat sub control o mare parte din provincia siriană Deir ez-Zor, pe care a integrat-o în “califatul” său, proclamat la sfârşitul lui iunie pe teritorii vaste aparţinând Sirie şi Irakului.
Sursa: Ziua Veche
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)