Doctorul Musta, prima reacție după acuzațiile de conflict de interese și instigare la abuz în serviciu





Doctorul Virgil Musta a vorbit despre problemele apărute în ultima vreme, începând de la acuzația de conflict de interese lansată de Agenția Națională de Integritate și până la dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu.
„Au aparut în ultimul timp în spațiul public mai multe acuzații care mi se aduc. Nu am dorit să comentez absolut nimic până acum, nu pentru că acuzațiile ar fi adevărate, ci pentru că, orice aș spune, vorbele mele vor fi probabil fără rost pentru cei care mi-au pus deja o etichetă. Din respect pentru toți cei care nu s-au grăbit totuși să șteargă repede cu buretele tot ceea ce am încercat să fac în perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieți și nu pentru a mă îmbogăți, spun doar că, în afară de munca foarte intensă de la spital, m-am implicat, absolut voluntar, în multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experiența în slujba comunității, pentru a ajuta medicii sau pacienții și am încercat să transmit publicului, pe un limbaj cât mai simplu, tot ceea ce am învățat despre evoluția total necunoscută a covid 19 la acea vreme, astfel încât să poată beneficia de aceste informații cât mai multă lume”, a transmis Virgil Musta într-un mesaj postat pe grupul de Facebook City Doctors, potrivit pressalert.ro.
„Nu am produs prejudicii și nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiția va elucida corect toate acuzațiile care mi se aduc. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate! Nu neglijați vă rog toate măsurile de protecție pe care le știți deja, este o perioadă cu foarte multe îmbolnăviri de gripă, covid19 și alte afecțiuni respiratorii”, mai spune mesajul medicului bănățean.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)