Baschetul, sportul care nu are odihnă de sărbători. Derbiul Arad vs. Sepsi este programat între Crăciun și Anul Nou





Baschetul românesc nu este în pauză la acest sfârșit de an, în campionatele de seniori fiind programate numeroase meciuri. În întrecerea feminină joi, 29 decembrie, de la ora 18.00, are loc la Arad chiar derbiul dintre FCC Baschet UAV Arad și Sepsi Sf. Gheorghe, duel al primelor două clasate. După confruntarea de la Arad în Liga Națională, cu doar 11 echipe la start – pentru că doar atâtea a găsit federația, centre cu tradiție precum Satu Mare, Dej, Oradea, Timișoara, Iași, Rm. Vâlcea, Craiova, Sibiu sau Ploiești fiind desființate -, va mai rămâne o sigură grupare neînvinsă.
Vedete de peste Ocean
Liderii celor două formații sunt: Baptiste (medie de 20.1 pct/meci și 7.9 recuperări/meci) și Hadzovic (6.8 pase decisive/meci), respectiv Cave (19 pct./meci și 9.4 recuperări/meci) și ex-arădeanca Anne Marie Părău (4.6 assisturi/meci). Cele două sportive care domină topurile în cadrul celor două echipe sunt, bineînțeles, din SUA.
Sepsi, campioană de 7 ani, „ICIM” – secetă de aproape un deceniu
Istoric, Sepsi este campioana ultimelor sezoane, din 2016 începând, în timp ce Aradul a cucerit laurii ultima dată în 2013.
Cele două echipe au participat în actuala ediție a cupelor europene, „ICIM” suferind 5 înfrângeri și obținând un succes de conjuctură, în timp ce echipa din Covasna a câștigat, neînvinsă grupa din care a făcut parte, avansând în faza secundă a FIBA EuroCup.
În celelalte meciuri ale ultimei etape din 2022: Brașov vs. Agronomia București, Târgoviște vs. Cluj, Tg. Secuiesc vs. Alexandria și Constanța vs. Rapid. În 2023, prima rundă este programată în 8 ianuarie, la Arad sosind ultima clasată, CSM Târgoviște.
Baschetul masculin, la TV
Spre deosebire de întrecerea feminină, la băieți meciurile pot fi văzute pe micul ecran. Nouă meciuri au rămas de disputat în baschetul masculin românesc în anul 2022, pe lângă duelurile care contează pentru etapa a 12-a Ligii Naționale de Baschet Masculin adăugându-se un joc restant, dar și o grupă din Cupa României.
PROGRAMUL TELEVIZĂRILOR
Marți, 27 decembrie
U-BT Cluj-Napoca vs. SCM U Craiova – ora 16.00, Digisport 2, Prima Sport 1
Miercuri, 28 decembrie
CSM CSU Oradea vs. SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara – ora 17.00, Digisport 4, Prima Sport 2
Vineri, 30 decembrie
CSM Constanța vs. SCM U Craiova (grupă Cupa României)- ora 17.00, Digisport 2, Prima Sport 3
CSM Târgu Mureș vs. U-BT Cluj-Napoca (restanță etapa 9) – ora 18.45, Digisport 2, Prima Sport 2
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)