Recunoștință și premii la Gala UVVG 2022





Într-un cadru rafinat, la Vechiul Cazinou din Arad, conducerea Universității „Vasile Goldiș” din Arad a ținut, luni seara, să le aducă apreciere cadrelor universitare care au avut realizări deosebite în anul 2022, dar și studenților și partenerilor instituției. Au fost acordate astfel premii pe mai multe categorii precum obținerea de granturi și întocmirea de proiecte, articole publicate, cercetare, voluntariat sau contribuția la creșterea vizibilității universității pe plan național ori internațional.
Premiile au fost oferite celor care activează atât la Arad, cât și în filialele de la Satu Mare, Baia Mare, Zalău și Marghita, iar una dintre cele mai aplaudate distincții, „angajatul anului”, fiind atribuită doamnei prof. univ. dr. Simona Dumitra.
„Gala Premiilor Academice reprezintă un eveniment de tradiție al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, un moment de analiză, de reflecție și de recunoaștere a activității desfășurate și a rezultatelor obținute pe toate palierele în anul 2022. Este o continuare și un moment de încununare a eforturilor depuse pentru atingerea excelenței și în același timp, pentru cinstirea celor care au avut inițiativa lăudabilă de a aduce o nouă instituție pe harta academică națională și internațională în urmă cu mai bine de 30 de ani. În anii devenirii sale, universitatea noastră s-a dovedit a fi un competitor remarcabil în evoluția învățământului superior românesc, izvor de reputați specialiști în diverse domenii, educați și instruiți să facă performanță în societatea noastră.
Dragi colegi, cu toții, trăim emoțiile devenirii acestei universități! Putem fi, cu adevărat, mândri, pentru tot ce s-a realizat, iar rolul Dumneavoastră nu poate fi subevaluat. Dumneavoastră sunteți inima și sufletul Universității! Dumneavoastră deschideți ușile către oportunități și vise inspirate, cultivând virtuți, valori și încredere în societatea noastră! Folosesc acest prilej pentru a vă dori din toată inima, succes în efortul admirabil de a însoți studenții pe drumul cunoașterii, cu aceeași competență, responsabilitate și înalt profesionalism! Cred în rolul dumneavoastră în afirmarea instituțională și în echipa formată și unită în jurul leaderului și care să ducă mai departe munca fondatorului. Sunt onorată să vă transmit felicitări tuturor premiaților pentru rezultatele remarcabile obținute. La mulți ani, UVVG! La mulți ani tuturor celor care vibrați alături de UVVG! Vivat! Crescat! Floreat!”, a transmis rectorul prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Lista completă cu premiile acordate o puteți consulta AICI.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)